Antena 3 Actualitate DAR DE CRĂCIUN pentru micii fotbalişti care se zbat în sărăcie, Petre şi Dobre

DAR DE CRĂCIUN pentru micii fotbalişti care se zbat în sărăcie, Petre şi Dobre

30 Dec 2013   •   08:26

Petre şi Dobre au avut parte de o surpriză de sărbători. Actorii teatrului În Culise au fost impresionaţi de micii fotbalişti care trăiesc în sărăcie şi le-au donat banii strânşi în urma vânzării biletelor. Colega noastra, Anisa Lupu, a revenit pe scenă şi a jucat pentru cauza pe care a adoptat-o în campania Antena 3 "Împreună suntem şi mai buni", alături de Ela Crăciun, Raluca Tache şi Loredana Cofari.

Actorii teatrului În Culise au fost foarte impresionaţi de povestea celor doi mici fotbalişti şi s-au alăturat campaniei Antena 3 Împreună suntem si mai buni.

Cu această ocazie, Petre şi Dobre au fost pentru prima oară la o piesa de teatru. Dar nu ca simplii spectatori. Sala a fost arhiplină în a treia zi de Craciun. Dar cel mai mult contau campionii noştri.
 
Zeci de oameni şi-au dorit ca cei doi mici campioni să simtă de sărbători că nu le lipseşte nimic. Dar Petre şi Dobre au vise. Cât de departe este însă visul lor de ei, depinde în continuare numai de noi.

Mihai Gâdea a prezentat la  "Sinteza zilei", cazul a doi mici campioni care se zbat în sărăcie, în cadrul unei noi campanii umanitare marca Antena 3, "Împreună suntem şi mai buni".

Petre Iordan şi Fernando Dobre sunt, la doar 11 ani, printre cei mai buni fotbalişti din ţară la categoria lor de vârstă. Nu o spunem noi, ci rezultatele. Echipa susţinută de Gazeta Sporturilor, AS Dan Chilom, este una dintre cele mai bune din ţară.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close