Antena 3 CNN Actualitate Colegul de cameră al tânărului mort după prăbușirea internatului rupe tăcerea! Ce făcea David în momentul în care a fost prin sub moloz: ”Am fost ultimul cu care a vorbit!”

Colegul de cameră al tânărului mort după prăbușirea internatului rupe tăcerea! Ce făcea David în momentul în care a fost prin sub moloz: ”Am fost ultimul cu care a vorbit!”

Avem mărturia exclusivă a colegului elevului care a murit în urma prăbușirii internatului de la Odorheiu Secuiesc.

de Laura Dinu    |    19 Dec 2023   •   12:34

Băiatul spune că a plecat din cameră cu trei minute înainte de prăbuşirea clădiri și că David a rămas acolo pentru că dormea. Acesta povestește că este foarte posibil ca elevul să nici nu își fi dat seama ce se întâmplă pentru că avea căștile în urechi. 

”Eu am plecat cu trei minute înainte de a se prăbuși căminul. La ora 15.50 eram înăuntru, la 15.52 am plecat și la și 55 deja ma sunau că ce s-a întâmplat, că s-a prăbușit căminul. 

Eu am gândit că a căzut ceva din perete, o întâmplare minoră, dar s-a prăbușit toată camera, nu era nimeni în cameră în afară de David, care dormea deasupra mea”, a spus colegul de cameră al băiatului.  

”La urmă toți spuneau că David este înăuntru, mă gândeam că poate a adormit și nici nu putea să audă dacă a crăpat ceva, pentru că avea și căștile pe urechi. 

Era un copil bun, cu suflet foarte bun! Îmi este prieten de demult, anul trecut am fost colegi de cameră, a fost un băiat foarte bun! Eu am fost ultimul care a vorbit cu el... Cum am spus, la ora 15:50 am plecat și la minutul 55 deja era clădirea căzută”, a mai povestit Laszlo Barna în exclusivitate la Antena 3 CNN.  

David urma să împlinească 18 ani peste doar câteva zile. Chiar în ziua de Crăciun. Din păcate, a murit îngropat sub un morman de moloz.  A fost găsit de un câine de căutare al salvamontiștilor, însă prea târziu. Tânărul de aproape 18 ani a fost scos fără viață după două ore și jumătate de căutări. 

Patru adolescenți au fost prinși sub dărâmături, după ce o parte din internatul unde erau cazați s-a prăbușit. Dintre aceștia, David, un băiat care ar fi împlinit 18 ani de Crăciun, a murit, iar o fată este acum în comă, cu fractură de coloană vertebrală.  

Adolescenții ar fi observat că pereții încep să se crape și au anunțat un profesor, dar, din păcate, nu au apucat să mai iasă din clădire.  

Imobilul nu este încadrat în clasă de risc seismic, asta pentru că nici nu a fost expertizat. Din cauza unor săpături în curtea internatului, clădirea și-ar fi pierdut din stabilitate.  

Aproape jumătate din imobilul construit în anul 1910 s-a prăbușit chiar în momentul în care mulți dintre elevii cazați acolo se întorceau în camere după orele de curs.  

”Din câte am înțeles, au început să apară fisuri în pereți. Cei patru au rămas în clădire, doi dintre ei dormeau”, a explicat Cristian Mureșan, purtător de cuvânt ISU Harghita.  

O altă fată a fost găsită de pompieri în stop cardio-respirator. Din fericire, aceasta a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost transportată la spital.Tânăra se află în comă și are fractură de coloană.  

”Pacienta este în stare gravă, stabilă hemodinamic, ventilată mecanic, sub analgosedare”, a declarat unul dintre salvatori. 

Alarma că internatul s-a prăbușit a fost dată de un pompier aflat în zonă. Acesta a sunat la 112 pentru a cere ajutor după ce a auzit zgomotul puternic și a văzut un nor dens de praf. 

Clădirea internatului este una dintre cele mai vechi instituții de învățământ din Harghita și aparține Arhiepiscopiei Romano-Catolice. Pentru ea, Primăria Odorheiu Secuiesc plătește anual peste 300.000 de lei chirie din bugetul local. 

Prefectul județului Harghita a declarat că mai mulți lucrători ar fi făcut săpături în curtea internatului, iar clădirea nu a mai avut stabilitate și astfel jumătate din ea s-a prăbușit. 

×
Subiecte în articol: David Sipos internat Odorheiu Secuiesc
Parteneri
Poliţist mort în prima zi de Paşte, la Galaţi
x close