Antena 3 CNN Actualitate Declarații scandaloase ale preotului Visarion Alexa: ”Soția mea arată ca o puștoaică de 18 ani!”

Declarații scandaloase ale preotului Visarion Alexa: ”Soția mea arată ca o puștoaică de 18 ani!”

”Deși are 40 de ani, soția mea arată ca o puștoaică de 18 ani”, spunea preotul Visarion Alexa în urmă cu doi ani.

Declarații scandaloase ale preotului Visarion Alexa: ”Soția mea arată ca o puștoaică de 18 ani!”
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Laura Dinu    |    28 Sep 2022   •   10:12

Visarion Alexa, aflat în acest moment sub control judiciar după ce mai multe persoane au depus plângere împotriva lui, susținând că au fost agresate sexual, a făcut, în 2019, o declarație scandaloasă, care nu a fost luată în seamă la acea oră.  

„Am trei fete. Patru, cu tot cu soția mea. Fac o paranteză, pentru că dacă ele își lasă codițe și ieșim împreună pe stradă, eu cu bărboiul ăsta, lumea zice că le-am răpit, săracele. Deși are 40 de ani, soția mea arată ca o puștoaică de 18 ani.”, a spus părintele Visarion Alexa, zâmbind spre cineva din public. 

Mai mult decât atât, în cadrul aceleiași întâlniri, preotul a promovat spovedania într-un mod puțin ciudat, în contextul acuzațiilor de acum.  

„Nu vă spovediți la oricine, la orice preot! Vă dau un sfat prietenesc. Dacă nu e blând și înțelegător cu tine, indiferent în ce situație te-ai afla, fugiți, că v-o încasați! Iese rău... Căutați un duhovnic mai blând decât mama. Care să se poarte cu dumneavoastră ca și cu copilul lui”, spunea Visarion Alexa, în 2019, potrivit Click.

Noi victime în cazul preotului Visarion Alexa | Alte cinci femei au depus plângere pentru agresiune împotriva lui

Mai multe victime apar în cazul de agresiune sexuală al preotului Visarion Alexa. Alte cinci femei au depus plângere împotriva lui pentru incidentele petrecute în ultimii ani.

Visarion Alexa a ajuns luni dimineaţă în faţa judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti, pentru că procurorii nu vor să renunţe la măsura arestării preventive.

La sosirea la tribunal, preotul, care este acuzat că a abuzat două enoriaşe, nu a dorit să stea de vorbă cu presa.

După mediatizarea cazului, alte cinci femei s-au hotărât să depună plângere la poliţie împotriva preotului care potrivit acestora le-ar fi abuzat sexual în ultii ani, au afirmat surse pentru Digi24.

Comisia de disciplină din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor i-a solicitat preotului Visarion Alexa o declarație personală cu privire la faptele de care este acuzat.

Acesta a recunoscut fapta incriminată de probatoriul consemnat, însă a refuzat să ofere detalii amănunțite afirmând că avocata sa l-a sfătuit să fie reținut în declarații.

O altă victimă a preotului Visarion Alexa a postat pe Facebook fragmente din conversațiile avute cu acesta şi spune că a fost bombardată de el timp două luni cu mesaje şi telefoane.

×
Subiecte în articol: Visarion Alexa
Parteneri
Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic
x close