Antena 3 CNN Actualitate Dezvăluiri din dosarul "Erata". Oana Stancu: Procurorii sunt în posesia unor documente extrem de importante

Dezvăluiri din dosarul "Erata". Oana Stancu: Procurorii sunt în posesia unor documente extrem de importante

Dezvăluiri din dosarul "Erata". Oana Stancu: Procurorii sunt în posesia unor documente extrem de importante
16 Iun 2015   •   22:45

Procurorii Parchetului General au ridicat de la sediul Curţii Constituţionale toate documentele referitoare la referendumul din 29 Iulie 2012, a anunţat Oana Stancu în emisiunea Sinteza Zilei.

Printre actele ridicate de procurori există şi un act de o gravitate deosebită, care dovedeşte un abuz în serviciu. „Documentul respectiv este semnat de Augustin Zegrean împotriva deciziei plenului Curţii Constituţionale, exact în ziua în care s-a dat erata. În aceeaşi zi, domnul Minea intră la crepuscul, fură ştampila, dă erata. Domnul Zegrean, care era în concediu – că de aceea îi ţinea locul domnul Minea – trimite o hârtie Guvenului României prin care anulează solicitarea de actualizare a listelor dispusă de plenul CCR”, a explicat Oana Stancu.

„Înţeleg că procurorii, în acest moment, sunt în posesia unor documente extrem de importante făcute de judecătorii de la CCR care au participat la această manevră pentru a-şi ascunde urmele, respectiv multe dintre actele făcute în legătură cu erata sunt ascunse ca acte administrative. Şi pentru a-şi acoperi urmele, au spus: “erata nu era făcută ca să stabilim validarea sau nu a referendumului şi a demiterii lui Traian Băsescu, ci în vederea soluţionării unor contestaţii"”, a adăugat realizatoarea emisiunii Exces de putere.

Potrivit documentelor pe care procurorii le deţin şi informaţiilor pe care Oana Stancu le-a prezentat marţi seară, „erata deja nu mai contează, este mult mai slabă decât documentele pe care procurorii le-au obţinut în această după-amiază”.

Procurorii investighează modul în care judecătorii Curţii Constituţionale au emis o decizie privind organizarea referendumului pentru demiterea fostului preşedinte Traian Băsescu din 2012. După publicarea documentului, a fost adăugată o erată în care se menţiona că numărul de persoane cu drept de vot este de peste 18 milioane, ceea ce a permis întoarcerea lui Traian Băsescu la Cotroceni.

×
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close