Antena 3 CNN Actualitate Doi băieți de 14 și 15 ani au murit striviți într-o mașină, în Jimbolia

Doi băieți de 14 și 15 ani au murit striviți într-o mașină, în Jimbolia

Doi băieți în vârstă de 14 și 15 ani au murit, noaptea trecută, într-un cumplit accident rutier produs în apropiere de Jimbolia (Timiș), între localitățile Comloșu Mare și Dudeștii Noi.

Doi băieți de 14 și 15 ani au murit striviți într-o mașină, în Jimbolia
de Alin Tarnovschi    |    20 Aug 2020   •   19:30

Tragedia s-a produs noaptea trecută atunci când cei doi băieți s-au urcat într-o mașină, alături de alți trei băieți, pentru a se plimba. Șoferul, un tânăr care nu a împlinit încă 19 ani, astfel că este încă începător, a călcat pedala de accelerație și a condus cu viteză exesivă.

La un moment dat, șoferul fără experiență a pierdut controlul direcției într-o curbă, iar mașina a făcut prăpăd. A pus la pământ un stâlp de electricitate și apoi s-a înfipt în gardul unei case.

Stâlpul de electricitate s-a prăbușit peste mașină, iar tinerii aflați în interior au rămas încarcerați.

"Un tânăr în vârstă de 19 ani a condus un autoturism dinspre Comloșu Mic înspre Comloșu Mare, iar la un moment dat într-o curbă la dreapta a pierdut controlul autoturismului și a părăsit partea carosabilă pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un stâlp, ulterior cu gardul unui imobil. În urma impactului a rezultat decesul a doi tineri și rănirea unuia", se arată într-o informare a IPJ Timiș.

Doi băieți morți într-o mașină strivită de un stâlp, în Jimbolia

A urmat o cursă contracronometru pentru a-i salva pe cei cinci băieți aflați în mașină. Pompierii și paramedicii SMURD s-au chinuit zeci de minute pentru a tăia fiarele contorsionate ale mașinii și pentru a ajunge la tinerii încarcerați, notează tion.ro.

Trei dintre ei erau conștienți, dar grav răniți, atunci când au fost preluați de ambulanțe și transportați la spital, în timp ce ceilalți doi, în vârstă de 14 și 15 ani, erau inconștienți.

Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru a le salva viața celor doi băieți.

Polițiștii rutieri au deschis o anchetă, iar șoferul de 19 ani este cercetat penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

×
Subiecte în articol: Jimbolia
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close