Antena 3 CNN Actualitate Doi bărbaţi acuză că au fost bătuţi cu bestialitate de poliţişti, în Bucureşti: "Ne-au descălţat şi ne-au dat la tălpi". Procurorii au început ancheta

Doi bărbaţi acuză că au fost bătuţi cu bestialitate de poliţişti, în Bucureşti: "Ne-au descălţat şi ne-au dat la tălpi". Procurorii au început ancheta

Faptele ar fi avut loc în Sectorul 4, la ora 1.30 noaptea. Cei doi bărbaţi, unul de 39 de ani, celălalt de 51 de ani, spun că se aflau pe stradă şi le-au atras atenţia unor poliţişti că nu poartă mască de protecţie. Aceştia s-ar fi răzbunat pe ei, i-ar fi încătuşat şi i-ar fi dus pe un teren viran, unde i-ar fi bătut cu bastoanele. Procurorii au început ancheta in rem, pentru purtare abuzivă.

Doi bărbaţi acuză că au fost bătuţi cu bestialitate de poliţişti, în Bucureşti: "Ne-au descălţat şi ne-au dat la tălpi". Procurorii au început ancheta
de Cristi Popovici    |    04 Sep 2020   •   15:30

Incidentul a plecat de la faptul că poliţiştii, aflaţi în patrulă în zona Eroii Revoluţiei din Capitală, nu ar fi purtat masca de protecţie. Doi bărbaţi le-ar fi atras atenţia, iar între cele două părţi ar fi izbucnit scandalul.

Mihai Ionuţ Ghiorghe, unul din bărbaţii implicaţi a declarat în exclusivitate pentru Antena 3 că: "Am fost înjurat, mi s-au pus cătuşele, am fost băgat în maşină, mi s-au dat trei jeturi de spray paralizant în faţă. Am crezut că voi fi dus la Secţia de Poliţie, dar nu m-au legitimat, nici ei nu s-au legitimat. Au început să dea cu bastoanele în mine. Îmi dădeau cu picioarele în coaste şi cu pumnii în cap. M-au descălţat, m-au bătut la tălpi. M-au abandonat pe câmp."

"Am scos buletinul, mi s-a aruncat buletinul din mână. Mi s-au pus mâinile la spate, am fost încătuşat, pus cu burta pe o maşină şi pur şi simplu aruncat peste nişte cauciucuri. Nu ştiu unde m-au dus, am avut noroc că mi-a rămas telefonul şi am văzut că sunt undeva în Ferentari.", a spus Teodor Nicolae Gheorghe, celălalt bărbat implicat în altercaţie.

Preşedintele SED LEX: "Sunt lucruri adevărate"

Florin Vâlnei, preşedintele federaţiei poliţiştilor - SED LEX, spune că cei doi poliţişti trebuie pedepsiţi exemplar, dacă afirmaţiile tinerilor agresaţi se confirmă.

"Dacă se confirmă lucrul ăsta, nu trebuie să existe rabat, din punct de vedere disciplinar şi din punct de vedere penal. Nu putem să tolerăm astfel de comporatamente ale unor colegi de-ai noştri în relaţia cu cetăţeanul. Din ce m-am documentat, sunt lucruri adevărate, din ceea ce spun cei doi bărbaţi. Trebuie să facem curăţenie în sistem, să dăm un alt tip de comportament faţă de societate, trebuie să respectăm cetăţenii", a spus preşedintele SED LEX, la Antena 3.

"La data de 01.09.2020, in jurul orei 21. 00, Sectia 16 Poliție a fost sesizată prin  apel 112 de către un bărbat cu privire la faptul că în noaptea de 31.08/01.09.2020, in jurul orei 01.00, în timp ce se afla cu prietenul său, pe o stradă din sectorul 4, în urma unor discuții contradictorii, ar fi fost agresați de poliție. La data de 02.09.2020, cei doi bărbați au fost condusi la sediul Secției 16 Poliție, de către polițiști ai Biroului Investigații Criminale, iar în urma discuțiilor aceștia au formulat sesizari scrise cu privire la faptul ca în noaptea de 31.08/01.09.2020 ar fi fost agresați de polițiști. Plângerile au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, cercetările fiind efectuate, IN REM, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă.", spun reprezentanţii Poliţiei, prin intermediul unui comunicat de presă.

×
Subiecte în articol: politisti bătuţi de poliţişti
Parteneri
Harta salariilor din România. Zonele unde angajații sunt plătiți cel mai bine
x close