Doru Bădescu a demisionat de la conducerea CNAS. În locul lui va fi propus Cristian Buşoi

de M.Z.    |    13 Iun 2013   •   22:08
Doru Bădescu a demisionat de la conducerea CNAS. În locul lui va fi propus Cristian Buşoi Foto: Agerpres
Doru Bădescu a demisionat de la conducerea Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS), iar pentru postul de preşedinte va fi propus europarlamentarul PNL Cristian Buşoi, a anunţat premierul Victor Ponta.

Ponta a precizat, la postul B1 TV, că Bădescu şi-a prezentat demisia în urma discuţiei pe care a avut-o cu acesta referitor la reacţia greşită în cazul nominalizării lui Lucian Duţă în Consiliul de Administraţie al CNAS. "S-a grăbit în termeni exageraţi la ceva ce nu se întâmplase încă", a spus Ponta, potrivit Mediafax.

"A fost preşedintele Casei, astăzi am lămurit lucrurile. În primul rând că domnul Duţă nu este membru în consiliu de administraţie. Administraţia Prezidenţială nu a semnat niciun decret şi a fost o acţiune personală a unui consilier prezidenţial, prieten cu domnul Duţă. Motiv pentru care reacţia domnului Bădescu, dincolo de termenii folosiţi care nu erau în regulă, a fost evident o reacţie greşită, motiv pentru care am discutat, şi-a prezentat demisia şi de altfel, mâine, o să-l propun în funcţia de şef al Casei Naţionale pe domnul Cristian Buşoi, europarlamentar", a spus Ponta.

Lucian Duţă revine în fruntea Casei Naţionale de Sănătate, după ce a fost propulsat din nou în conducerea CNAS de preşedintele Traian Băsescu. 
 
Preşedintele Traian Băsescu l-a nominalizat pe Lucian Duţă pentru funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, instituţie pe care a condus-o până în mai 2012, atunci când a demisionat. Duţă a plecat de la şefia Casei în plin scandal al lipsei citostaticelor.

Conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) consideră că numirea lui Lucian Duţă în Consiliul de Administraţie al instituţiei este "o gafă" a Administraţiei Prezidenţiale, "specifică organizaţiilor mafiote", şi ameninţă că, până la retragere acesteia, CA nu se va întruni.  

Într-un comunicat transmis joi de Guvern se arată că, în urma situaţiei create prin desemnarea lui Lucian Duţă în Consiliul de administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, prim-ministrul Victor Ponta a avut o discuţie, joi, la sediul Guvernului, cu preşedintele CNAS, Doru Bădescu, considerând că limbajul folosit în comunicatul oficial difuzat de CNAS a fost total nepotrivit.

El i-a cerut preşedintelui Doru Badescu să îşi exprime regretul pentru acest ton şi pe viitor să folosească un limbaj instituţional adecvat.
 
Cum comentează Lucian Duţă revenirea sa în fruntea Casei de Sănătate

Lucian Duţă a fost preşedintele CNAS în perioada 2009-2012. În prezent, Duţă este membru în BPN al PDL şi preşedinte interimar al PDL sector 1. 


Cine este europarlamentarul PNL Cristian Buşoi
 
Europarlamentarul PNL Cristian Buşoi, pe care premierul Ponta a anunţat că îl va propune preşedinte al CNAS, în locul lui Doru Bădescu, este licenţiat în medicină şi drept şi are doctorat în sănătate publică şi management sanitar.
 
În vârstă de 35 de ani, Buşoi a absolvit în 2003 Facultatea de Medicină din cadrul UMF "Carol Davila" Bucureşti, iar apoi şi-a completat studiile la Colegiul Naţional de Apărare, unde a avut lucrarea de absolvire "Reforma serviciului militar în România", la Facultarea de Drept din Universitatea "Titu Maiorescu" Bucureşti şi la Institutul Diplomatic Român.
 
În 2010, şi-a luat doctoratul în sănătate publică şi management sanitar, la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara.
 
Între 2003 şi 2007, Cristian Buşoi a profesat ca medic, iar din 2009, ca notar public, la un cabinet din Bucureşti.
 
Originar din Drobeta Turnu Severin, Buşoi a intrat în politică în 1996, fiind până în 1998 vicepreşedinte fondator al Organizaţiei Tineretului Naţional Liberal (TNL) Mehedinţi, după cum menţionează în CV-ul de pe site-ul propriu. Din iunie 2009, este vicepreşedinte PNL Timiş.
 
 
 




 
 
 


 

Parteneri
x close