Un număr de 16 persoane din dosarul evaziunii de peste 50 de milioane de euro, informează un comunicat de presă al DNA.
Arestarea preventivă a fost decisă, marţi şi miercuri, de instanţa supremă, care a judecat în trei loturi propunerile în acest sens formulate de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
Instanţa supremă a decis, în cazul altor 12 persoane din dosar, măsura interzicerii de a părăsi ţara timp de 30 de zile.
Potrivit DNA, pentru recuperarea prejudiciului constatat în acest caz, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra sumelor deţinute în conturile bancare de 40 societăţi comerciale implicate în circuitul evazionist şi asupra a 50 de imobile aparţinând persoanelor fizice cercetate.
În acest dosar, DNA a început urmărire penală şi faţă de alte 15 persoane, care sunt cercetate în stare de libertate, printre acestea fiind şi senatorul PSD Niculae Bădălău. Acesta este acuzat că ar fi apărat interesele unei firme suspectate de evaziune fiscală, prin intervenţii la conducerea ANAF şi pe lângă persoane din Prefectura Giurgiu şi din conducerea APIA. În documentele anchetatorilor se arată că Bădălău ar fi primit de la unul dintre membrii grupării pulpe, piept şi ficat de pui.

Anchetatorii au stabilit că membrii grupării au derulat "operaţiuni comerciale triunghiulare scriptice", valorificând mărfuri fără forme legale pe piaţa internă, cu eludarea legislaţiei privind obligaţiile fiscale generate de TVA, impozit pe profit.
Printre cei implicaţi în acest dosar se numără şi un inspector din cadrul ANAF, dar şi şeful serviciul Rambursări TVA în cadrul Direcţiei de Finanţe Ialomiţa.
Aceştia îndrumau firmele cum să-şi modifice declaraţiile fiscale depuse la Administraţia Finanţelor Publice (AFP) Slobozia, prin depunerea unor declaraţii rectificative, cu scopul obţinerii restituirilor de TVA, deducerii de TVA în mod ilegal şi ridicării măsurilor asiguratorii.
Potrivit rezoluţiei de începere a urmăririi penale în acest dosar, reţelele de firmă fantomă constituite au fost utilizate în favoarea unor beneficiari precum Avicola Mihăileşti SRL, Avicola Crevedia SA, Avicola Tărtăşeşti SA, Avicola Călăraşi SA, Palrom Inter SRL, Palrom SRL, Lacto Food SRL, Lactmar SRL, Atifco Internaţional SRL, Caliprix International SRL.
Ştiri video recomandate