Antena 3 CNN Actualitate Dosarul Transferurilor: Vezi reacţia lui Cristi Borcea la decizia de CONDAMNARE

Dosarul Transferurilor: Vezi reacţia lui Cristi Borcea la decizia de CONDAMNARE

Dosarul Transferurilor: Vezi reacţia lui Cristi Borcea la decizia de CONDAMNARE
Sursa foto: Foto: Mediafax
de S.T.    |    13 Noi 2012   •   16:17

Fostul acţionar şi preşedinte executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, a declarat, marţi, că hotărârea Curţii de Apel Bucureşti este "nelegală şi netemeinică" şi că îşi va susţine nevinovăţia în cadrul recursului pe care l-a înaintat.

"Consider hotărârea instanţei de apel nelegală şi netemeinică. Am declarat recurs în cursul zilei de azi, recurs pe care îl voi motiva după ce voi vedea motivarea instanţei de apel. Îmi susţin nevinovăţia şi arăt că toate activităţile mele în legătură cu transferurile fotbaliştilor ce fac obiectul dosarului s-au circumscris strict prevederilor legale. Nu am de făcut mai multe comentarii în acest moment, procedura judiciară desfăşurându-se în continuare" , a declarat Borcea, citat de Mediafax.

Fostul acţionar al FC Dinamo, Cristian Borcea, a fost condamnat luni, de Curtea de Apel Bucureşti , la şapte ani de închisoare cu executare şi şase ani interzicere a unor drepturi, în Dosarul Transferurilor, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

Totodată, Curtea de Apel a hotărât confiscarea sumei de peste 1,2 milioane de dolari de la Cristian Borcea, în urma implicării sale în transferul fotbaliştilor Cosmin Contra, Paul Codrea, Florin Cernat, Bogdan Mara şi Dan Alexa. CAB l-a obligat pe Borcea la plata către ANAF a unei importante sume de bani şi a încă 258.000 de lei reprezentând cheltuieli de judecată.

×
Subiecte în articol: Cristian Borcea
Parteneri
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa se apropie de România!
x close