Antena 3 CNN Actualitate Duţă îi răspunde lui Ponta: Nu sunt cercetat penal, nu s-a început urmărirea penală pe numele meu

Duţă îi răspunde lui Ponta: Nu sunt cercetat penal, nu s-a început urmărirea penală pe numele meu

Duţă îi răspunde lui Ponta: Nu sunt cercetat penal, nu s-a început urmărirea penală pe numele meu
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    13 Iun 2013   •   16:46
Lucian Duţă a răspuns declaraţiilor premierului Victor Ponta în legătură cu numirea sa de către preşedintele Băsescu în CA al CNAS, susţinând că nu este cercetat penal de DNA şi că nu s-a început niciun fel de urmărire penală pe numele său.
 
El menţionează că există o plângere la Direcţia Naţională Anticorupţie depusă de Corpul de Control al prim-ministrului Victor Ponta în legătură cu activitatea CNAS, solicitare care se află în analiză.
 
"În concluzie, nu sunt cercetat penal, nu s-a început niciun fel de urmărire penală pe numele meu", susţine Lucian Duţă, potrivit Mediafax
 
"Îi adresez o întrebare publică lui Victor Ponta: De ce vă este frică de Lucian Duţă, domnule Victor Ponta? Pentru ca nu cumva, revenind în CNAS, să descopăr fraude, deturnări de fonduri şi proiecte blocate în ultimul an, toate afectând grav sistemul de sănătate, implicit oamenii?", se încheie comunicatul.
 
Premierul Victor Ponta a spus că revenirea lui Lucian Duţă, o persoană cercetată penal pentru activitatea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, reprezintă o situaţie de natură să împiedice buna funcţionare a instituţiei.
 
Într-un comunicat transmis de Guvern se arată că, în urma situaţiei create prin desemnarea lui Lucian Duţă în Consiliul de administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, primul-ministru Victor Ponta a avut o discuţie, joi, la sediul Guvernului, cu preşedintele CNAS, Doru Bădescu, considerând că limbajul folosit în comunicatul oficial difuzat de CNAS a fost total nepotrivit. El i-a cerut preşedintelui Doru Badescu să îşi exprime regretul pentru acest ton şi pe viitor să folosească un limbaj instituţional adecvat.
 
În document se mai arată că, Ponta consideră că există câteva probleme de fond în acest caz, şi anume că locul reprezentantului Administraţiei Prezidenţiale în Consiliul de Administraţie al CNAS a fost neocupat timp de opt luni, iar după ce în luna octombrie 2012 Monica Pop a fost numită pe această poziţie prin decret prezidenţial, publicat în Monitorul Oficial, la numai o lună locul a rămas vacant prin demisia acesteia din motive de incompatibilitate cu funcţia de director al Spitalului Clinic de Urgenţă Oftalmologic Bucureşti.
 
În cazul desemnării doctorului Lucian Duţă, numirea a fost transmisă către preşedintele CNAS printr-o simplă adresă semnată de consilierul prezidenţial Virgil Păunescu (fost preşedinte CNAS), nefiind publicat niciun decret prezidenţial în Monitorul Oficial.
 
Guvernul aminteşte că doctorul Lucian Duţă face obiectul unor dosare de urmărire penală aflate pe rolul DNA în legatură cu încălcări ale legii privind Sistemul Informatic Unic Integrat de sănătate din România şi în legatură cu aplicarea taxei clawback, nereguli sesizate de Corpul de Control al primului-ministru, de Curtea de Conturi şi de CNAS încă de anul trecut. Toate aceste instituţii au sesizat prejudicii de milioane de euro.

Prim-ministrul consideră că această situaţie regretabilă trebuie să-şi găsească "o soluţie rapidă" în scopul fundamental al bunei funcţionări a CNAS în slujba cetăţenilor.

Lucian Duţă revine în fruntea Casei Naţionale de Sănătate de unde a plecat, după ce a fost propulsat din nou în conducerea CNAS de preşedintele Traian Băsescu. 
 
Preşedintele Traian Băsescu l-a nominalizat pe Lucian Duţă pentru funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, instituţie pe care a condus-o până în mai 2012, atunci când a demisionat. Duţă a plecat de la şefia Casei în plin scandal al lipsei citostaticelor.

Conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) consideră că numirea lui Lucian Duţă în Consiliul de Administraţie al instituţiei este "o gafă" a Administraţiei Prezidenţiale, "specifică organizaţiilor mafiote", şi ameninţă că, până la retragere acesteia, CA nu se va întruni.  

Cum comentează Lucian Duţă revenirea sa în fruntea Casei de Sănătate

Lucian Duţă a fost preşedintele CNAS în perioada 2009-2012. În prezent, Duţă este membru în BPN al PDL şi preşedinte interimar al PDL sector 1. 




 

×
Subiecte în articol: Lucian Duta Victor Ponta cercetat penal
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close