Antena 3 CNN Actualitate Educație Asociaţiile de părinţi cer două săptămăni de lockdown pentru şcoli

Asociaţiile de părinţi cer două săptămăni de lockdown pentru şcoli

Federaţia Naţională a Asociaţiilor de părinţi cere ca şcolile să intre în on-line timp de două săptămâni.

Asociaţiile de părinţi cer două săptămăni de lockdown pentru şcoli
Sursa foto: Hepta
de Georgiana Adam    |    08 Oct 2021   •   10:11

Reprezentantul acesteia spune că, chiar dacă a început testarea în şcoli, tot este haos în sălile de clase.

În plus, unii părinţi sunt sceptici la testare, numărul de infectări creşte de la zi la zi, iar copiii nu prea învaţă mare lucru.

"Să intre două săptămâni în lockdown, mă refer la unităţile de învăţămănt să treacă în online, ulterior rămânând ca deciziile să aparţină sută la sută unităţilor de învăţământ (...).

Nu e normal ca DSP şi CNSU să-şi dea cu părerea acolo unde nu au habar ce se întâmplă într-o unitate de învăţământ. Sunt profesori care fac parte dintr-o categorie cu comorbidităţi care nu sunt trecute în ordinul comun.

Federaţia părinţilor: "Ordinul comun, făcut astfel încât oricum să facem şcoală, ceea ce nu se poate în astfel de condiţii"

Mai grav, sunt elevi care au boli cronice şi care nu sunt trecute în ordinul comun, făcut astfel încât oricum să facem şcoală, ceea ce nu se poate în astfel de condiţii", a spus Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Asociaţiei de Părinţi, vineri, la Antena 3.

Federația Națională a Părinților Edupart solicită suspendarea cursurilor față în față în localitățile cu rată de infectare peste 6 la mie.

Solicitarea părinţilor se adresează ministerelor Educației și Sănătății.

Bilanț COVID-19 din 7 octombrie 2021, în România. 14.943 români internați cu COVID

Bilanț COVID-19 din 7 octombrie 2021, în România. Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că au fost înregistrate 14.467 noi cazuri de coronavirus.

Până joi, 7 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.318.367 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 3.141 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 

Până joi, 38.542 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au murit.

×
Subiecte în articol: şcoli lockdown
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close