Antena 3 CNN Actualitate Educație Cu cât cresc, de fapt, salariile profesorilor, după adoptarea ordonanţei de urgenţă

Cu cât cresc, de fapt, salariile profesorilor, după adoptarea ordonanţei de urgenţă

Ministerul Educaţiei a publicat, astăzi, o serie de simulări pentru a arăta cu cât cresc, de fapt, salariile profesorilor, după ce noua ordonanţă de urgenţă va fi adoptată.

Cu cât cresc, de fapt, salariile profesorilor, după adoptarea ordonanţei de urgenţă
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
de Georgiana Adam    |    11 Iun 2023   •   16:13

Salariile profesorilor urmează să fie majorate cu peste 25%, după ce ordonanţa de urgenţă prezentată în şedinţa de Guvern de astăzi va fi adoptată şi publicată în Monitorul Oficial.

De departe, cele mai mari creşteri vor fi pentru profesorii debutanţi.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

"A fost publicată, în consultare, Ordonanța de urgență a Guvernului pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul național de învățământ de stat, prin care se va acorda o creștere medie de peste 25% a salariilor pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar.

Citeşte şi: Ordonanţa de Urgență pentru creşterea salariilor profesorilor, publicată. Ce prevede proiectul

Precizăm că suma prevăzută în textul ordonanței asigură, începând cu 1 iunie, o creștere medie, pentru personalul didactic, de peste 25% față de nivelul salariilor din luna mai 2023.

Procentual, cele mai mari creșteri sunt pentru debutanți", se arată în postarea de pe pagina de Facebook a Ministerului Educaţiei.

×
Parteneri
Zeci de magistrați au picat testul psihologic
x close