Antena 3 CNN Actualitate Educație Clasamentul școlilor din București la Evaluarea Națională 2023. Surpriza plăcută în top 5, o școală privată

Clasamentul școlilor din București la Evaluarea Națională 2023. Surpriza plăcută în top 5, o școală privată

Miercuri, 28 iunie, pe site-ul Ministerului Educației au fost publicate rezultatele la Evaluarea Națională 2023. Rata de medii peste 5 este mai mică decât în anii precedenţi.

Clasamentul școlilor din București la Evaluarea Națională 2023. Surpriza plăcută în top 5, o școală privată
Sursa foto: Facebook | Liceul Teoretic Școala Mea
de Georgiana Adam    |    28 Iun 2023   •   18:04

Potrivit datelor centralizate de Ministerul Educației, 94 de elevi din București au obținut media 10.

La nivel național, cele mai multe medii de 10 au obținut elevii din județul Iași (28), urmați de Cluj (24), Dolj (23) și Timișoara și Vâlcea, câte 19.

În top 5 școli din București este și o școală privată, Liceul Teoretic „Școala Mea”, unde s-au obținut 3 medii de 10, 7 note de 10 la Limba și literatura română și 8 note de 10 la matematică.

Primul loc este ocupat de Colegiul Național ,,Gheorghe Lazăr" cu 21 de note de 10 și 10 medii de 10, poziția a doua a clasamentului este ocupată de Colegiul Național ,,Spiru Haret", pe 3 se plasează Colegiul Național ,,Grigore Moilsil", iar locul 4 este ocupat de Colegiul Național de Informatică ,,Tudor Vianu", unde s-au obținut 17 note de 10 la matematică, dar niciuna la Limba și literatura română.

În 2023, media obținută de candidați la Evaluare Națională 2023 va fi singura care va conta pentru media de admitere la liceu.

Clasamentul școlilor din București la Evaluarea Națională 2023. Surpriza plăcută în top 5, o școală privată

Cum se completează formularul de contestații

Elevii nemulțumiți de notele obținute pot depune formularul de contestații între 28 iunie 2023 (ora 16:00 – ora 19:00) – 29 iunie 2023 (ora 8:00 – ora 12:00), urmând ca rezultatele finale să fie publicate pe 4 iulie.

Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice.

Datele pe care trebuie să le completeze elevii în formularul de contestații sunt următoarele: numele și prenumele, unitatea de învățământ, disciplina pentru care vor să depună contestația, nota obținută, data și semnătura.

Cum se calculează media de admitere la liceu 2023

Media claselor V-VIII nu mai este luată în considerare pentru admiterea la liceu, potrivit ordinului privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal pentru anul şcolar 2023-2024, scrie edupedu.ro.

Astfel, media de admitere la liceu, o reprezintă media generală la Evaluare Naţională susţinută de către absolvenţii clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obţinute la cele două probe.

×
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close