Antena 3 CNN Actualitate Educație David Anghel, elevul care poate deveni cel mai premiat român din istoria olimpiadelor

David Anghel, elevul care poate deveni cel mai premiat român din istoria olimpiadelor

Un elev cunoscut drept Micul Pitagora s-a întors acasă cu medalii la toate concursurile naţionale şi internaţionale. Dacă urcă pe podium şi anul acesta la olimpiadă, David Anghel va fi cel mai premiat român din istorie şi va ajunge foarte sus în topul mondial.

de Georgiana Adam    |    06 Mar 2024   •   08:51

David Anghel este în clasa a douăsprezecea şi s-a îndrăgostit de matematică în clasa a treia. De atunci, cifrele sunt cea mai mare pasiune a lui.

"Anul trecut am câştigat practic tot ce puteam câştiga la concursurile unde mi-am reprezentat ţara. Am câştigat Romanian Masters of Mathematics, cel mai greu concurs internaţional de matematică", a declarat David Anghel.

David a fost singurul care a ştiut să rezolve cea mai grea problemă de matematică. Niciun român nu a mai reuşit asta din 1997. David a scris zece pagini şi a speriat profesorii de cât de lungă era lucrarea.

După rezultatele spectaculoase din gimnaziu, liceul olimpicilor din Bucureşti l-a vânat până când l-a cooptat.

"În cazul lui David ştiam că este un elev foarte bun şi am sunat-o pe mama lui şi i-am spus: nu vreţi să îl aduceţi la noi? O să facă multe ore de matematică. Este un elev genial, briliant şi cu siguranţă că aici o să fie mediul extraordinar de bun pentru el", a precizat Alina Farcaş, PR and Admissions.

Acum, universităţile din străinătate se bat pentru el.

"Noi am vrea să rămână, dar este foarte adevărat că, fiind o carte de vizită pentru străinătate, majoritatea universităţilor ne caută", a mai explicat Alina Farcaş.

"MIT sau Harvard. Cel mai probabil, aş vrea să fac ceva legat de matematică. Probabil, economie sau business", a dezvăluit David Anghel.

Tânărul matematician s-a înscris în campania 100 de tineri pentru dezvoltarea României, lansat de Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, unde îşi foloseşte talentul şi pasiunea pentru a inspira şi motiva generaţiile viitoare.

×
Parteneri
Sebastian Burduja şi-a depus candidatura la Primăria Capitalei
x close