Antena 3 CNN Actualitate Educație Elevii critică inițiativa voucherelor pentru meditații: ”Soluția acestui voucher nu rezolvă problema de fond”

Elevii critică inițiativa voucherelor pentru meditații: ”Soluția acestui voucher nu rezolvă problema de fond”

Elevii critică afirmațiile Ministrului Educației și propunerea sa de a acorda vouchere pentru meditații. Președintele Asociației Naționale a Elevilor, Rareș Voicu, a spus, într-o intervenție telefonică la Antena 3, că meditațiile din România nu sunt un mijloc de a atinge performanță academică, ci sunt un mijloc de a promova examenele.

Elevii critică inițiativa voucherelor pentru meditații: ”Soluția acestui voucher nu rezolvă problema de fond”
Sursa foto: Hepta
de Andreea Ştefan    |    21 Iun 2021   •   16:35

”Din păcate, soluția acestui voucher nu rezolvă de fapt problema de fond. Vedem că este o diferență foarte mare între programele remediale și orele de meditații individuale și a se preface că totul e în regulă și a trece cumva asta în normal, subvenționând aceste practici de la bugetul de stat. N-am putea decât să perpetuăm această cultură toxică, pe care unii profesori o implementează, a nu face toată materia la clasă sau a nu preda toată materia la clasă, astfel încât elevii să aibă nevoie de meditații. De facto, la acest moment, meditațiile nu reprezintă acele sisteme de meditații private cum le vedem în alte state membre ale UE, un mijloc de a atinge performanța academică.

”Nu vorbim despre un mijloc de a atinge performanța, ci de a reuși să promovezi”

Vedem și avem exemple concrete de anul trecut, când un secretar de stat de la Ministerul Educației a declarat că un elev care nu a făcut meditații ar putea să ia un 6-7 la examenele naționale. Vedem că nu vorbim despre un mijloc de a atinge performanța, ci un mijloc de a reuși să promovezi. Trebuie să ne gândim foarte bine la ceea ce înseamnă meditațiile acum și la ce vrem să devină.

În codul fiscal, la acest moment, meditațiile sunt trecute ca venituri neimpozabile, însă sunt convins că la momentul în care au fost introduse meditațiile la această categorie de venituri neimpozabile, nu era prevăzută această explozie a meditațiilor”, a spus președintele Asociației Naționale a Elevilor, Rareș Voicu.

Despre programul orelor remediale, Rareș Voicu a spus că sunt ”un succes”.

”Orele remediale se țin. Ne-am bucurat să vedem că a ajuns la elevi. (...) Programul de ore remediale și cel de masă caldă sunt necesare și se vede asta nu doar pe timpul pandemiei, ci și în afara contextului pandemic. (...) E un succes”, a mai spus președintele Asociației Naționale a Elevilor la Antena 3.

×
Subiecte în articol: vouchere pentru meditatii elevi
Parteneri
Cod galben de ploi, ninsoare şi vânt. Se strică vremea în toată ţara
x close