Antena 3 CNN Actualitate Educație Elevii care pot primi lunar o bursă de 1.000 de lei. Criterii de selecție și documente necesare la dosar

Elevii care pot primi lunar o bursă de 1.000 de lei. Criterii de selecție și documente necesare la dosar

Anumiți elevi pot primi, în anul școlar 2024-2025, burse în valoare de 1.000 de lei, oferite lunar de Academia Română. Cei care îndeplinesc toate criteriile se pot înscrie până la sfârșitul lunii aprilie.

Elevii care pot primi lunar o bursă de 1.000 de lei. Criterii de selecție și documente necesare la dosar
Sursa foto: Getty images | Keep It 100
de Redacția Antena 3 CNN    |    22 Mar 2024   •   22:00

În anul școlar 2024-2025, anumiți elevi pot beneficia de o bursă în valoare de 1.000 de lei.

Potrivit unui document transmis de Academia Română către inspectoratele școlare, sprijinul va fi acordat lunar, iar beneficiarii vor fi zece elevi cu rezultate deosebite. 

Astfel, Academia Română doreşte să identifice elevii supradotați, cu rezultate de excepție, care au nevoie de sprijin financiar pentru continuarea studiilor la nivel de excelență.

"Academia Română lansează cel de-al treilea apel de acordare a burselor pentru elevii performanți cu rezultate şcolare excepționale, care trăiesc în medii defavorizate.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Acordarea de burse pentru elevii studioși face parte din Programul intitulat "Academia Română în dialog cu tinerii”, care vizează susținerea elevilor talentați, cu potențial cognitiv deosebit”, se arată în document.

Criterii de selecție și documente necesare la dosar

Așadar, în anul școlar 2024-2025 vor fi acordate 10 burse în valoare de 1.000 de lei lunar, criteriile de selecție fiind următoarele:

  • Rezultate performante la concursuri şi olimpiade şcolare județene, naționale și internaționale;
  • Rezultatele şcolare excelente (media anuală cel putin 9,50);
  • Venitul per membru al familiei sub nivelul mediu national;
  • Intervalul de școlarizare: clasele IX-XII și, pentru cazuri excepționale, clasa a VIII-a.

Dosarele de candidatură vor fi transmise până cel târziu la data de 30 aprilie 2024 și trebuie să cuprindă:

  • O scurtă scrisoare motivațională a elevului aplicant;
  • Copii după diplomele care certifică rezultatele obținute la olimpiadele județene, nationale și/sau internationale;
  • Un document din care să reiasă situația școlară din ultimii doi ani, emis de unitatea școlară;
  • O declaraţie pe proprie răspundere din partea susţinătorului legal, care să ateste situația materială.

Elevii care îndeplinesc toate criteriile pot trimite dosarele de candidatură atât electronic, la adresa [email protected], sau prin poștă.

×
Parteneri
Vremea se încălzeşte în toată ţara. ANM, prognoza meteo actualizată
x close