Antena 3 CNN Actualitate Educație Evaluare Naţională 2022. Subiectele şi baremul la proba de Limba şi Literatura Română. Radu Tudoran, "Toate pânzele sus!"

Evaluare Naţională 2022. Subiectele şi baremul la proba de Limba şi Literatura Română. Radu Tudoran, "Toate pânzele sus!"

Evaluare Naţională 2022. Subiectele la proba de Limba Literatura Română. Peste 155.000 de elevi absolvenți de clasa a VIII-a susțin astăzi proba scrisă la Limba română din cadrul Evaluării Naționale 2022. Proba a început la ora 9:00, când candidații au primit broșura cu subiectele și hârtie ștampilată pentru ciorne.

Evaluare Naţională 2022. Subiectele şi baremul la proba de Limba şi Literatura Română. Radu Tudoran, "Toate pânzele sus!"
de Redacția Antena 3 CNN    |    14 Iun 2022   •   10:09

Evaluare Naţională 2022. Subiectele la proba de Limba Literatura Română. Ministerul Educației va publica subiectele și baremele de notare la ora 15:00. Antena 3 vă prezintă în premieră subiectele şi baremul probei de azi.

Principala operă literară primită de elevi a fost "Toate pânzele sus!" de Radu Tudoran. De asemenea, au avut de evaluat un fragment din "Frânturi din viaţa lui Delavrancea" de Cella Delavrancea,

Vezi aici subiectele date azi la Limba şi Literatura Română

Joi, 16 iunie, se va desfășura proba la Matematică, iar vineri, 17 iunie, va avea loc proba la Limba și literatura maternă.

Primele rezultate vor fi afișate joi, 23 iunie, până la ora 14:00. Contestațiile pot fi depuse în zilele de 23 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 24 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). Acestea pot fi transmise și prin mijloace electronice.

Calendar Evaluare Naţională 2022

  • 30 mai – 3 iunie 2022: Înscrierea la evaluarea națională
  • 3 iunie 2022: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
  • 14 iunie 2022 Limba și literatura română — probă scrisă
  • 16 iunie 2022 Matematica — probă scrisă
  • 17 iunie 2022 Limba și literatura maternă — probă scrisă
  • 23 iunie 2022 (până la ora 14.00): Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
  • 23 iunie 2022 (ora 16:00 – ora 19.00): Depunerea contestațiilor
  • 24 iunie 2022 (ora 8:00 – ora 12.00): Depunerea contestațiilor
  • 24 iunie – 29 iunie 2022: Soluționarea contestațiilor
  • 30 iunie 2022: Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

Reguli la examenul de Evaluare Națională 2022

Accesul elevilor este permis în intervalul orar 8.00 – 8.30.

La ora 9.00, candidații vor primi broșura cu subiectele și hârtie ștampilată pentru ciorne.

Subiectele sunt primite sub formă de broșură, dar elevii pot să solicite și pagini suplimentare, dacă este cazul.

Timpul de redactare a subiectelor este de 120 de minute (două ore) calculate după cele 15 minute alocate pentru completarea casetei de identificare. Asistenții vor verifica datele înscrise de candidați și vor secretiza caseta.

Supravegherea probelor scrise este asigurată, pentru fiecare sală de examen, de cel puțin un asistent, cadru didactic de altă specialitate decât cea corespunzătoare disciplinei la care se susține proba.

Evaluare Națională 2022. Structura subiectelor la proba de Română

În evaluarea competențelor și a conţinuturilor se vor urmări permanent aspectele normative ortoepice, ortografice, morfologice şi de punctuaţie, utilizându-se constant Dicționarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române (DOOM 2), Dicţionarul explicativ al limbii române și alte tipuri de dicționare şi îndreptare publicat în 2005, dar și DOOM 3, publicat în 2022, fără a fi vizate elemente tratate distinct.

Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, care se ocupă de elaborarea subiectelor pentru examen, a publicat precizări privind Evaluarea Națională 2022 la clasa a VIII-a.

  • la proba de limba română și/sau maternă, un răspuns completat în căsuța de răspuns poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontala a literei scrise în căsuță și scrierea în dreapta căsuței a literei asociate răspunsului considerat corect

”În cazul itemilor care nu solicită explicit formularea răspunsului în enunț, absolventul de clasa a VIII-a poate răspunde punctual, fără integrarea în propoziții sau în enunțuri a răspunsului dat”, se arată în document.

La redactarea textului de opinie, nu este obligatorie utilizarea unor conectori lingvistici de tipul ”în primul rând”, ”în al doilea rând”, ”în concluzie”, accentul fiind pus pe gândirea critic, potrivit sursei citate.

De asemenea, în compararea unor texte literare, elevii nu trebuie să memoreze citate:

„Subliniem că pentru rezolvarea cu succes acestor cerințe nu este necesară memorarea unor citate / fragmente, în baza cărora să se realizeze asocierea dintre texte, iar textele pot fi alese din literatura națională sau universală”.

La redactarea lucrărilor, elevii trebuie să evite elemente ce nu vor putea fi punctate sau nu se vor puncta:

  • truismele
  • utilizarea unor idei cu caracter general
  • folosirea nejustificată a conceptelor de teorie literară
  • folosirea nejustificată a ideilor teoretice care nu sunt relevante pentru itemul propus
  • folosirea nejustificată a citatelor și a referințelor irelevante scopului comunicării
  • utilizarea clișeelor lingvistice și ideatice.

Variantele de subiect sunt construite astfel încât itemii să măsoare gradul de formare / dezvoltare a competențelor prevăzute în programa de examen.

Textele-suport sunt alese, preponderent, din patrimoniul cultural (național și universal) și respectă temele precizate în programă: Eu și universul familiar; Eu și lumea din jurul meu; Orizonturile lumii și ale cunoașterii; Reflecții asupra lumii.

Este esențial ca absolventul de clasa a VIII-a să citească atent cerințele și să respecte prevederile acestora.

În cazul itemilor care nu solicită explicit formularea răspunsului în enunț, absolventul de clasa a VIII-a poate răspunde punctual, fără integrarea în propoziții sau în enunțuri a răspunsului dat.

Pentru verificarea respectării limitei de cuvinte, se vor lua în calcul toate cuvintele scrise de elev (inclusiv conjuncții, prepoziții, articole etc.).

Subiectul I – cuprinde itemi obiectivi și semiobiectivi, de tip întrebare structurată, care vizează:

  • A – preponderent, evaluarea competentei de lectură, a competențe intelectuale
  • B – preponderent, evaluarea competențelor lingvistice.

Itemul care evaluează competența de recunoaștere a modurilor în care sunt organizate informațiile în texte literare și nonliterare, continue, discontinue și multimodale sau pe cea de evaluare a informațiilor și a intențiilor de comunicare din texte literare, nonliterare, continue, discontinue și multimodale poate avea în vedere:

  • identificarea a structurii / a tiparului textual, a mijloacelor de caracterizare
  • rolul textului descriptiv / dialogat / narativ în textul literar,
  • relația dintre imagine și cuvânt în textul multimodal
  • valoarea stilistică a diminutivelor
  • identificarea / interpretarea unor figuri de stil etc.

Pentru evaluarea competenței de prezentare a unor răspunsuri personale pe marginea unor texte diverse, se solicită absolventului de clasa a VIII-a redactarea unui text de opinie.

Astfel, nu este obligatorie utilizarea unor conectori lingvistici de tipul: în primul rând, în al doilea rând, în concluzie etc., accentul fiind pus pe gândirea critică.

În ceea ce privește itemii care urmăresc evaluarea competențelor de comparare din programa de examen:

  • compararea diferitelor puncte de vedere exprimate pe marginea unor texte diverse
  • compararea a cel puțin două texte sub aspectul temei, al ideilor și al structurii
  • compararea unor elemente comune identificate în cultura proprie și în cultura altor popoare sau a unor tradiții românești cu tradiții din alte culturi

(așa cum este, de exemplu, cerința A9 din modelul oficial, publicat în noiembrie 2021: Asociază fragmentul din „Croitorul de cărți” de Monica Pillat cu un alt text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând, în 50 – 100 de cuvinte, o valoare culturală comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text)

compararea se poate realiza, conform competențelor, după o serie de criterii date, prevăzute de acestea și de conținuturile asociate:

  • tema, valoare (culturală / morală), personaj, idei, punct de vedere, structură etc.

Pentru rezolvarea cu succes acestor cerințe nu este necesară memorarea unor citate / fragmente, în baza cărora să se realizeze asocierea dintre texte, iar textele pot fi alese din literatura națională sau universală.

Subiectul I.B are în vedere, preponderent, evaluarea competențelor lingvistice, cu accent pe caracterul comunicativ-funcțional.

Subiectul al II-lea constă într-un item subiectiv, de tip eseu structurat, prin care se evaluează scrierea din textul literar (metatext) sau scrierea creativă.

Pentru itemii care vizează redactarea unui tip de text studiat (rezumat, text argumentativ etc.), reperele nu vor fi precizate în cerință, întrucât ele se suprapun cu achizițiile elevului.

În cazul rezumatului, de exemplu, evaluarea vizează în ce măsură elevii cunosc regulile de alcătuire a acestuia, deosebindu-se de planul simplu / dezvoltat de idei sau de simplă relatare a evenimentelor.

Un alt item care vizează scrierea despre text ar putea solicita caracterizarea personajului, pe baza unor repere ca:

  • precizarea identității, a statutului personajului, prezentarea trăsăturilor morale și fizice
  • recizarea unor mijloace de caracterizare identificate în text
  • comentarea unor secvențe relevante
  • asocierea personajului din textul-suport cu un personaj dintr-un alt text literar (din perspectiva valorii, a unor trăsături comune etc.) / asocierea din perspectiva unor valori comune (o valoare personală și o valoare a personajului)

În cazul unui itemi care vizează prezentarea temei sau a semnificației / unei semnificații din textul liric (de asemenea, un item posibil ce vizează scrierea după text), reperele poți avea în vedere:

  • descrierea în cuvinte proprii al lumii textului (redare parafrastică)
  • prezentarea unor semnificații ale textului dat
  • interpretarea unor figuri de stil
  • corelarea unor idei cu o idee dintr-o altă operă artistică etc.

În cazul scrierii creative, itemul permite adaptarea reperelor date la secvențele prototipice / structurile textului prevăzute în programă.

Absolvenții de clasa a VIII-a vor redacta lucrurile astfel încât să evite o serie de elemente care nu vor putea fi punctate sau care nu se vor puncta precum: truismele, utilizarea unor idei cu caracter general, folosirea nejustificat a conceptelor de teorie literară, a ideilor teoretice care nu sunt relevante pentru itemul propus, a citatelor și a referințelor irelevante scopului comunicării, utilizarea clișeelor lingvistice și ideatice”.

Reguli Evaluare Națională 2022. Corectarea lucrărilor și contestații

În procesul de evaluare iniţială a lucrărilor scrise şi de rezolvare a contestaţiilor, după validarea finalizării evaluării de către cei doi profesori evaluatori, în cazul în care diferenţa dintre notele celor doi evaluatori este mai mică sau egală cu 1 punct, este calculată nota finală, ca medie aritmetică cu două zecimale a notelor acordate de evaluatori, fără rotunjire, fiind înregistrată în catalogul evaluării naţionale.

În cazul în care diferenţa între notele acordate de cei doi profesori evaluator este mai mare de 1 punct, lucrarea va fi recorectată de alţi doi profesori evaluatori.

După validarea finalizării evaluării, nota finală este calculată luând în considerare cele 4 (patru) note. După eliminarea celor două note/valori extreme, nota finală se calculează ca medie aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire, a celor două note/valori centrale. Media rezultată reprezintă nota finală şi este înregistrată în catalogul evaluării naţionale.

În cadrul etapei de soluţionare a contestaţiilor, după încheierea evaluării lucrărilor, notele acordate după reevaluare sunt comparate cu cele acordate în etapa de evaluare iniţială. În situaţia în care se constată o diferenţă de notare mai mare de 1 punct, în plus sau în minus, între nota de la evaluarea iniţială şi cea de la contestaţii, lucrarea este reevaluată de alţi doi profesori evaluatori. Reevaluarea se face respectând cu stricteţe baremul de evaluare şi notare şi toate procedurile de evaluare. Nota acordată de cea de-a doua comisie de contestaţii este nota finală obţinută de candidat.

Nota obţinută în etapa de soluţionare a contestaţiilor este nota definitivă, indiferent de punctajul obţinut, în plus sau în minus, faţă de nota acordată în etapa de evaluare iniţială a lucrării. Această notă nu mai poate fi modificată şi reprezintă nota obţinută de candidat la proba respectivă

Candidaţii care depun contestaţii completează şi semnează o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. În cazul candidatului minor, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestuia.

×
Parteneri
ANM anunţă prognoza meteo pentru Săptămâna Mare
x close