Antena 3 CNN Actualitate Educație EVALUAREA NAȚIONALĂ continuă. Absolvenţii de gimnaziu din minorităţile naţionale susţin proba la limba maternă

EVALUAREA NAȚIONALĂ continuă. Absolvenţii de gimnaziu din minorităţile naţionale susţin proba la limba maternă

EVALUAREA NAȚIONALĂ continuă. Absolvenţii de gimnaziu din minorităţile naţionale susţin proba la limba maternă
de S.T.    |    21 Iun 2019   •   07:31

EVALUARE NAȚIONALĂ 2019 LIMBA MATERNĂ. Absolvenţii de clasa a VIII-a din minorităţile naţionale susţin vineri proba la Limba şi literatura maternă din cadrul evaluării naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

EVALUARE NAȚIONALĂ 2019 LIMBA MATERNĂ. Primele rezultate vor fi comunicate marţi, 25 iunie, până la ora 12.00, în centrele de examen.

Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 14.00 - 20.00.

EVALUARE NAȚIONALĂ 2019 LIMBA MATERNĂ. Rezultatele finale vor fi afişate sâmbătă, 29 iunie.

EVALUARE NAȚIONALĂ 2019 LIMBA MATERNĂ. Probele încep la ora 9.00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8.30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Probele sunt monitorizate audio-video.

EVALUARE NAȚIONALĂ 2019 LIMBA MATERNĂ. Candidaţii trebuie să aibă asupra lor un act de identitate şi instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor/schemelor şi instrumente de desen la proba de Matematică.

EVALUARE NAȚIONALĂ 2019 LIMBA MATERNĂ. Potrivit MEN, este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte precum ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete etc.

EVALUARE NAȚIONALĂ 2019 LIMBA MATERNĂ. De asemenea, elevii vor fi informaţi că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., precum şi cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare (stickuri de memorie, telefoane, tablete etc.). 

×
Subiecte în articol: Evaluare naţională elevi limba materna
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close