Antena 3 CNN Actualitate Educație Ce facultăţi sunt în pericol să se închidă

Ce facultăţi sunt în pericol să se închidă

Ce facultăţi sunt în pericol să se închidă
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de M.Z.    |    29 Sep 2016   •   11:27

Cu un deficit de aproape 31.000 de absolvenți de liceu față de anii trecuti, universitățile din România sunt în pericol de a-și pierde o mare parte din finanțare și de a-și închide unele facultăți sau secții care sunt ocolite de studenți, potrivit Jurnalul.ro.

Universitățile care nu au probleme sunt cele de stat care și-au gestionat bine repartizarea locurilor, dar și cele particulare, care s-au adaptat la nevoile pieței forței de muncă și ale studenților.

„Avem facultăți, precum Automatica sau Informatica, unde circa 90% dintre studenți sunt angajați încă din timpul studiilor, iar altele se pot lăuda cu performanțe deosebite ale absolvenților, cum ar fi Facultatea de Jurnalism sau cea de Arte. Și anul cesta s-au ocupat deja aproape toate locurile”, explică Sever Spânulescu, rectorul universității Hyperion din București. 
 

×
Subiecte în articol: studenti
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close