Antena 3 CNN Actualitate Educație Orban anunţă ce se întâmplă cu şcolile din toamnă, dacă va veni al doilea val de COVID-19

Orban anunţă ce se întâmplă cu şcolile din toamnă, dacă va veni al doilea val de COVID-19

Premierul Ludovic Orban a spus ce se va întâmpla cu școlile dacă va apărea un al doilea val de infectări cu coronavirus în toamnă, precizând că au existat multe voci care au cerut redeschiderea şcolilor acum, dar în analiza efectuată au fost identificate "foarte multe riscuri".

Orban anunţă ce se întâmplă cu şcolile din toamnă, dacă va veni al doilea val de COVID-19
Sursa foto: Hepta
de M.Z.    |    28 Apr 2020   •   13:43

"Dacă va veni al doilea val, trebuie să ne prindă foarte bine pregătiți. În funcţie de situaţie, vom lua toate măsurile care se impun. Guvernul, de exemplu, a decis poate printre primele țări să suspende cursurile în școli și facultăți, pentru că așa am considerat necesar", a spus şeful Guvernului, potrivit digi24.ro.

"Astăzi (luni - n.r.), după o analiză extrem de aprofundată, pentru că au fost foarte multe voci care au cerut redeschiderea şcolilor, am luat această decizie de a menţine suspendate cursurile şi de a relua şcoala în toamnă. Pentru că, în evaluarea pe care am făcut-o, extrem de amănunţită, am identificat foarte multe riscuri în cazul deschiderii şcolilor. Aici lucrurile sunt foarte clare: viaţa, sănătatea elevilor şi profesorilor trebuie puse pe prim-plan. 

În ceea ce priveşte cunoştinţele, se poate stabili un mecanism prin care acestea să ajungă la elevi. Evident, ne propunem clar să închidem anul şcolar şi ne propunem ca examenul de evaluare, de bacalaureat să fie luate, astfel încât să permitem elevilor din clasa a VIII-a, din clasa a XII-a să continue şcoala pe treapta care urmează în procesul educaţional", a declarat Ludovic Orban.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat luni că școlile, grădinițele și universitățile nu se vor mai redeschide în actualul an şcolar.

Totodată, Iohannis a spus că anul şcolar se va încheia pe 12 iunie, iar până atunci vor continua formele de învăţământ la distanţă.

×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close