Antena 3 CNN Actualitate Educație Ministerul Educației își face podcast. Reprezentanții instituției vor prezenta, pe înţelesul tuturor, programele la care lucrează

Ministerul Educației își face podcast. Reprezentanții instituției vor prezenta, pe înţelesul tuturor, programele la care lucrează

Ministerul Educației a anunțat vineri că lansează un podcast pentru popularizarea măsurilor și programelor din educație.

Ministerul Educației își face podcast. Reprezentanții instituției vor prezenta, pe înţelesul tuturor, programele la care lucrează
Sursa foto: Antena 3
de Silvia Preda    |    14 Oct 2022   •   21:24

Potrivit Ministerului Educației, începând cu luna noiembrie va fi lansată seria "Podcast de la minister".

"PNRR, PNRAS, POEO, ROSE, cam multe acronime, nu? Începând cu luna noiembrie, Ministerul Educației va comunica despre toate acestea (și nu numai), pe înțelesul tuturor, într-un podcast de popularizare a măsurilor și a programelor din domeniul educației", anunță ministerul.

Ministerul Educației lansează un podcast

Conform informării, reprezentanții instituției vor prezenta într-o manieră clară și accesibilă programele la care lucrează.

Ei vor răspunde la întrebarea "ce măsuri concrete ia Ministerul Educației pentru binele copiilor noștri?".

Ministerul Educației spun că în curând vor anunța invitații primei ediții transmise live, pe Facebook, din seria "Podcast de la minister".

×
Subiecte în articol: Ministerul Educației podcast educatie
Parteneri
Stradă surpată şi în Cluj-Napoca Traficul este restricționat
x close