Antena 3 CNN Actualitate Educație Ministrul Educației, anunț important în legătură cu temele pentru acasă ale elevilor. Ce se va întâmpla de luni

Ministrul Educației, anunț important în legătură cu temele pentru acasă ale elevilor. Ce se va întâmpla de luni

Ministrul Educației, anunț important în legătură cu temele pentru acasă ale elevilor. Ce se va întâmpla de luni
Sursa foto: Foto: Mircea Dumitru/Facebook
25 Noi 2016   •   00:30

Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a declarat, joi seară, că urmează să dea, luni, un ordin prin care să reglementeze câte ore trebuie să lucreze acasă un elev pentru teme, precizând că la clasa zero nu se dau teme pentru acasă, iar, la clasele I-IV, durata de efectuare a temelor nu trebuie să depăşească o oră, în timp ce, pentru gimnaziu, timpul alocat temelor va fi de maximum două ore.

"Luni voi semna un ordin de ministru prin care reglementăm câte ore poate şi trebuie să lucreze o elevă sau un elev în afara şcolii, pentru temele şcolii. În momentul de faţă, noi am lăsat lucrurile la rezonabilitatea profesorilor, dar ceea ce se întâmplă este că vacanţele de vară se transformă într-un fel de competiţie, de concurs, câte sute sau mii de probleme să rezolvăm. Să lăsăm deoparte ipocrizia. Noi, oamenii maturi, aşteptăm vara ca să ne relaxăm, să ne odihnim, iar o elevă sau un elev care are şapte, opt, nouă ani, 11 ani, trebuie să lucreze încontinuu în aşa fel încât în septembrie, când ajunge la şcoală, să nu o supere pe doamna învăţătoare sau pe doamna dirigintă şi să vină cu caietul de teme făcute, iar, dacă nu le-a făcut, eventual, să mai primească şi o notă proastă sau un calificativ prost", a declarat Mircea Dumitru, potrivit news.ro.

"Dacă nu se înţelege chestia asta dintr-o pedagogie naturală, pe care ar trebui să o respirăm în mod firesc, atunci legiuitorul, în cazul de faţă ministrul Educaţiei, dă un ordin, prin care spune, de pildă, că la învăţământul primar, la clasa pregătitoare sau clasa zero, nu se dau teme acasă".

Dumitru a adăugat că pentru învăţământul primar timpul alocat temelor nu trebuie să depăşească o oră, iar pentru învăţământul gimnazial creşte, gradual, la două ore. Ministrul Educaţiei a mai spus că, la nivel de liceu, timpul de efectuare a temelor va creşte, fără a preciza o cifră.

El a explicat că profesorii trebuie să înţeleagă că există o limită de tolerabilitate din partea elevilor.

 

×
Subiecte în articol: mircea dumitru
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close