Antena 3 CNN Actualitate Educație 'O minte sclipitoare', program pentru copiii cu IQ ridicat

'O minte sclipitoare', program pentru copiii cu IQ ridicat

Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României lansează, prin Departamentul de Copii Supradotați, un nou program pentru copiii cu IQ ridicat, cu vârsta cuprinsă între 4 și 7 ani.

'O minte sclipitoare', program pentru copiii cu IQ ridicat
11 Feb 2020   •   14:31

Programul ”O minte sclipitoare” oferă copiilor cu abilități specifice supradotaților un spațiu în care ei își pot dezvolta potențialul, dar și abilitățile de care au nevoie să se descurce în viață.

Copiii înscriși în programul ”O minte sclipitoare” vor beneficia de un test inițial care va indica coeficientul de inteligență cognitivă, nivelul de dezvoltare emoțională și socială și temperamentul acestora.

După încheierea procesului de evaluare, o echipă de specialiști, formatori în educație de excelență, vor stabili un program de educație specializată în funcție de nivelul cognitiv, emoțional și biologic al fiecărui copil, care va conține metode de consiliere și învățare care să îi ajute să își folosească inteligența la adevăratul potențial.

Activitățile din program vor fi îndreptate către autocunoaștere, comunicare, cooperare, pentru a-i ajuta pe micuți să își dezvolte gândirea, dar și abilitățile personale și de relaționare. Din procesul de consiliere vor face parte: copilul, părinții și educatorii, pentru a crea o structură eficientă care să fie aplicabilă în managementul copilului supradotat, pentru o dezvoltare optimă.

O minte sclipitoare, program pentru copiii cu IQ ridicat

Planul educațional personalizat va conține, pe lângă consilierea triunghiului copil-părinte-educator, activități complementare care să îi ajute pe acești copii să își dezvolte întregul potențial, să își contureze trăsăturile de personalitate și să aibă performanţe pe măsura capacităţii intelectuale individuale.

CALENDARUL EVENIMENTELOR

10 – 23 februarie, înscrierea în program

24 – 29 februarie, planificarea programărilor

Începând din 2 martie, copiii vor fi chemați pentru un interviu, alături de părinți, în urma căruia se va stabili graficul individual de testare și consiliere.

Testările, ședințele de consiliere și activitățile educaționale vor avea loc la sediul FDVDR din strada Cronicarilor, nr. 2, Sector 1, București.

Înscrierea se poate face direct pe site-ul www.fundatiadanvoiculescu.ro, prin completarea unui formular, la adresa de e-mail [email protected], sau telefonic, la numărul 031/425.58.83.

×
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close