Nu e grozav să spunem "mai apoi", dar nici greşit nu e, pentru că structura există încă din limba veche, spune Ana Iorga.
Aveam în limba veche structura "mai apoi de", cu sensul de "după". Mi se pare foarte interesantă formularea, aşadar avem un astfel de tipar în româna veche şi e posibil să se fi păstrat în limbă, să nu fie o găselniţă a vorbitorilor de acum.
Din Dicţionarul limbii române contemporane aflăm expresia "De joi până mai apoi sau până mai de-apoi", care înseamnă fie puţin timp, fie mult timp.
"Ţinură şi ei de prietenie, de joi până mai apoi", adică au stricat prietenia repede, n-a fost ceva trainic, a durat puţin timp.
Prin exagerare, aceeaşi expresie se poate referi la o durată mare: "Amâna din zi în zi şi de joi până mai de-apoi", adică amâna la nesfârşit.
Dicţionarul lui Scriban din 1939 menţionează de asemenea structura "mai apoi" alături de "mai pe urmă".
În concluzie, spune jurnalista, ştiu că sună ciudat pentru noi astăzi "mai apoi", pare că ideea de posterioritate e exprimată redundant. Dar nu e ca "dar, totuşi", o alăturare nerecomandabilă.
"Mai apoi" vedeţi că are rădăcini adânci în română şi asta îi dă o oarecare legitimitate.
Pe cuvânt, Ana Iorga. Este sau nu greşit să spunem "mai apoi"?
