Antena 3 CNN Actualitate Educație Pe cuvânt, cu Ana Iorga. Cum folosim corect „mai exact” și „cu exactitate”

Pe cuvânt, cu Ana Iorga. Cum folosim corect „mai exact” și „cu exactitate”

1 minut de citit Publicat la 10:19 15 Dec 2018 Modificat la 10:19 15 Dec 2018
o_1cum2tuuf1olk14it60a71sqod8.jpg

Analizăm o nouă capcană în care cădem foarte des în exprimarea zilnică. Mai exact vorbim despre un clișeu la modă și încercăm să vedem cu exactitate dacă e corect sau nu. Nu știu dacă v-a agasat deja ceva din ce am spus, dar ar fi trebuit pentru că tocmai am rostit clișeele cu pricina. „Mai exact” și „cu exactitate” sunt niște formule care nu aduc neapărat o notă de rigoare în mesajul nostru deși asta pare să fie miza atunci când le folosim și în plus agasează prin repetiție. Să vede cum stau lucrurile și ce soluții avem ca să evităm această exprimare. 

Stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
A stabili cu exactitate condițiile. 

Locuțiunea adverbială „cu exactitate” e folosită corect aici, dar este mai degrabă un clișeu al știrilor care devine enervant prin repetare. Și e un clișeu al comunicării oficiale în general în diverse instituții. De fiecare dată când vorbește un reprezentant al poliției sau al unui spital și trebuie să explice de ce s-a întâmplat un anumit lucru, ne spune că „e o cercetare în curs pentru a se stabili cu exactitate cauzele”. 

Să vedem mai exact ce urmează. 

Auzim des astfel de intervenții și nici ele nu sunt o fericire. Acestea revin pentru că simțim nevoia de precizie, de rigoare. Este o exagerare a celui care comunică public tocmai din nevoia de a fi cât mai riguros. Cu exactitate nu e o formulare incorectă, este atestată și în DEX, înseamnă precis. Ea însă deranjează doar prin repetare, prin banalizare.

„Mai exact în schimb este o formulare greșită”. E cam greu să admiți gradarea aici, ceva exact nu prea poate să fie „mai exact” sau „cel mai exact”. Ori e exact, ori nu e. În loc de „ce faceți face mai exact”, puteți spune „ce veți face exact”? 

Mare atenție și la pronunția lui exact, l-am auzit foarte des pronunțat mai „ecsact”, ceea ce este și mai enervant. 

Este foarte bine să fim exacți și riguroși, dar să nu ținem neapărat să și declarăm asta la fiecare trei cuvinte. Subiectul de astăzi a fost sugerat de Ion Voiculescu pe Facebook și îi mulțumesc pentru că este o observație legitimă și pentru oamenii de televiziune și pentru oricine care formulează discursuri publice pentru că acolo tentația e mare să marchezi declarativ exactitatea și seriozitatea cu care te ocupi de o problemă. 

×
Etichete: Pe cuvant
Parteneri
x close