Ana Iorga a vobit în rubrica „Pe cuvânt” despre ce înseamnă expresia „a umbla creanga”. Când spui despre cineva că a umblat creanga toată ziua. Mie îmi place mult expresia asta, o ştiu din copilărie. Pentru că asta îmi spunea bunica în vacanţele de vară, când eram mică şi umblam toată ziua pe la vecini. Să mai aflu poveşti, să văd cum e la cosit şi la strâns fânul, cine mai are nişte fotografii vechi de arătat, ce vecină mai face plăcinte, în principiu nu-mi scăpa nimic.
Şi umblam creanga. Adică hoiăream, vagabondam, dacă vreţi, fără vreun scop precis. Asta înseamnă „a umbla creanga". Dar de unde vine expresia asta minunată?
În graiul din Moldova întâlnim şi forma „a umbla cranga". E posibil ca de acolo să se fi remodelat cuvântul, de la „cranga" la „creanga", şi astfel expresia ar putea fi decodată drept „a umbla de colo până colo ca o creangă bătută de vânt".
Unii lingvişti cred însă că „a umbla cranga" înseamnă de fapt „a umbla craina". „Craină" este un împrumut din ucraineană, care înseamnă „margine", „ţară de margine". De aici sensul „a bate laturile", „a umbla haimana".
„Cranga", spun alţi lingvişti, ar putea veni însă din cuvântul ucrainean „granca", adică hotar, graniţă. „A umbla cranga" ar însemna deci a umbla pe margine, pe lângă hotare, a umbla liber, unde ai scăpat de controlul comunităţii.
Mie povestea mi se pare fermecătoare. Cum de la „cranga" s-a ajuns la „creanga" şi s+a pierdut explicaţia iniţială. Iar asocierea cu „creangă" are şi ea farmecul ei, pentru că trimite tot la ideea de libertate, de hoinăreală fără bătăi de cap, aşa cum se mişcă o ramură în bătaia vântului.
Gata cu poezia. Vă doresc să umblaţi creanga cât mai des, ne face bine.
