x close

Pe cuvânt, cu Ana Iorga: Copii și copiii. Care este explicația pentru fiecare i din acest cuvânt

03 Ian 2020   •   12:37
Pe cuvânt, cu Ana Iorga: Copii și copiii. Care este explicația pentru fiecare i din acest cuvânt

Ana Iorga a prezentat în rubrica „Pe cuvânt” regula „i”-ului din substantivul copii.

Cum scriem „niște copii”, dar „copiii mei”? Forma de plural nearticulat al substantivului „copil” este „copii”. Îl folosim în sintagme ca: niște copii, doi copii, mulți copii.

Forma de plural cu articol hotărât este „copiii”. Îl folosim în sintagme ca: toți copiii, copiii dumneavoastră, copiii din București.

Primul i face parte din radicalul cuvântului, deci el este deja acolo şi la singular. Ca să formăm pluralul nearticulat, adăugăm la radical un -i, desinenţa de plural. Aşa ajungem la doi -i. Iar ca să formăm pluralul articulat hotărât, mai adăugăm un -i, care reprezintă articolul hotărât. Acesta va fi al treilea -i.

La fel se comportă substantivul FIU. Are deja un -i în radical, va avea doi -i la plural şi 3 -i la plural articulat hotărât. Fiu, fii, fiii. Ne ajută şi pronunţarea să ne dăm seama câţi -i sunt de fiecare dată. Chiar nu e greu.

Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati