Antena 3 CNN Actualitate Educație Profesorul de la Universitatea din Cluj, prins când lua mită de la studenţi, plasat în arest la domiciliu

Profesorul de la Universitatea din Cluj, prins când lua mită de la studenţi, plasat în arest la domiciliu

Profesorul de la Universitatea din Cluj, prins când lua mită de la studenţi, plasat în arest la domiciliu
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
03 Sep 2017   •   21:50

Tribunalul Cluj a dispus, duminică seara, măsura arestării la domiciliu faţă de profesorul universitar Ioan Ardelean, de la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN), care a fost prins sâmbătă în flagrant luând mită de la studenţi, fiind reţinut pentru 24 de ore.

Apărătorul profesorului universitar, Alexandru Râşniţă, cel care a confirmat măsura arestului la domiciliu, a precizat că în dosar mai sunt implicate alte 11 persoane.

Biroul profesorului Ioan Ardelean, de la Facultatea de Mecanică din cadrul Universităţii Tehnice din Cluj, a fost percheziţionat sâmbătă, în urma organizării unei acţiuni de flagrant în timpul căreia acesta a primit 450 euro, cu titlu de mită, de la mai mulţi studenţi.

Potrivit DGA, o altă percheziţie a fost efectuată şi la domiciliul profesorului. Profesorul ar fi primit sume de aproximativ 50 de euro de la mai mulţi studenţi, pentru a-i trece examenele din sesiunea de restanţe.

Acţiunile s-a desfăşurat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Ioan Ardelean este profesor universitar la Facultatea de Mecanică a UTCN. Acesta a realizat, în 2016, un venit de 135.276 de lei, din activitatea didactică la UTCN, compusă din salariu, plata cu ora şi contracte de cercetare. El deţine, împreună cu soţia sa, un teren intravilan în suprafaţă de 600 de metri pătraţi şi o casă de locuit de 200 de metri pătraţi, un teren agricol cu o suprafaţă 1600 de metri pătraţi şi un apartament de 40 de metri pătraţi, un autoturism fabricat în 2015 şi trei conturi bancare, însumând 15.000 de lei şi 18.600 de euro.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Data la care vom călători fără vize în America
x close