Antena 3 CNN Actualitate Educație Negocieri dure pentru salariile profesorilor. Sindicaliştii din învăţământ cer salarii mai mari

Negocieri dure pentru salariile profesorilor. Sindicaliştii din învăţământ cer salarii mai mari

Negocieri dure pentru salariile profesorilor. Sindicaliştii din învăţământ cer salarii mai mari
Sursa foto: Foto: Intact Images
de S.T.    |    19 Ian 2016   •   10:38

Profesorii debutanţi ar putea avea salariul cu 150% mai mare faţă de salariul minim.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ cere ca la viitoarea lege a salarizării, parlamentarii să aibă în vedere o creştere a salariului cadrelor didactice.

Sindicaliştii vor ca noua lege de salarizare unitară să elimine actualele dezechilibre în ceea ce priveşte salarizarea. În noile revendicări, sindicaliştii au în vedere şi salariul învăţătorilor cu studii medii, care ar trebui să primească 80% din salariul unui profesor.

Potrivit organizaţiei sindicale, în momentul de faţă salariul unui profesor debutant este de aproximativ 1.100 de lei.

×
Subiecte în articol: salarii invatamant profesori
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close