Antena 3 CNN Actualitate Educație SUBIECTE MATEMATICĂ EVALUAREA NAȚIONALĂ. Ce au avut de rezolvat elevii la MATEMATICĂ - FOTO

SUBIECTE MATEMATICĂ EVALUAREA NAȚIONALĂ. Ce au avut de rezolvat elevii la MATEMATICĂ - FOTO

SUBIECTE MATEMATICĂ EVALUAREA NAȚIONALĂ. Ce au avut de rezolvat elevii la MATEMATICĂ - FOTO
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
20 Iun 2019   •   10:01

SUBIECTE EVALUARE MATEMATICĂ. Absolvenţii clasei a VIII-a susţin, joi, proba la Matematică, în cadrul examenului de Evaluare Naţională 2019. Următoarul examen prin care elevii clasei a VIII-a vor trece este cel de Limbă şi literatură maternă, programat vineri, acesta fiind de altfel şi ultimul din sesiunea Evaluării Naţionale 2019.

Elevii clasei a VIII-a din ciclul gimnazial susţin, joi, proba la Matematică în cadrul Evaluării Naţionale 2019, potrivit calendarului Ministerului Educaţiei.

Proba la Matematică începe la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării lucrării scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor la proba de Matematica către fiecare dintre elevi.

Desfaşurarea probei la Matematică este monitorizată audio-video. Candidaţii care participă la probele examenului de Evaluare Naţională 2019 trebuie să aibă asupra lor un act de identitate şi instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor/schemelor şi instrumente de desen la proba de Matematică

Este interzisă introducerea în sălile examenului de evaluare a probei la Matematică ale unor obiecte precum ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete etc. De asemenea, elevii vor fi informaţi că este interzis accesul în sălile de examinare cu orice fel de lucrări: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., precum şi cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).

Vineri, ei urmează să susţină proba la Limba şi literatura maternă, acesta fiind şi ultimul examen pe care elevii îl vor susţine în această sesiune a Evaluării Naţionale.

×
Parteneri
Primarul din Spanțov, prima reacție despre moartea fetiței de 4 ani și a bunicii ei
x close