Antena 3 CNN Actualitate Educație ZIUA PROFESORULUI. Mesajul transmis de premierul Dăncilă: „Rolul profesorilor este esențial”

ZIUA PROFESORULUI. Mesajul transmis de premierul Dăncilă: „Rolul profesorilor este esențial”

ZIUA PROFESORULUI. Mesajul transmis de premierul Dăncilă: „Rolul profesorilor este esențial”
Sursa foto: Sursă foto: gov.ro
05 Oct 2019   •   13:39

ZIUA PROFESORULUI. Viorica Dăncilă a transmis un mesaj cu ocazia Zilei internaționale a Profesorului. Premierul susține că dezvoltarea unei țări se raportează și la nivelul de educație al populației, unde rolul profesorilor este esențial.

ZIUA PROFESORULUI. ”Cu ocazia Zilei Internaționale a Profesorului, îi sărbătorim pe cei care și-au asumat nobila misiune de a modela destine și de a fi promotori ai cunoașterii. Dezvoltarea unei țări se raportează și la nivelul de educație al populației, unde rolul profesorilor este esențial.

Vă mulțumesc, dragi profesori, pentru munca, profesionalismul și dăruirea de care dați dovadă formând generații după generații și pentru că dați valoare resursei umane a României!

Guvernul și-a respectat promisiunile făcute până acum profesorilor și vom continua pe acest drum, pentru că ne dorim pentru România un sistem de educație performant, cu profesori motivați și investițiile necesare unei infrastructuri moderne în învățământ.”, a declarat premierul.

ZIUA PROFESORULUI. Dăncilă mai declară că Guvernul este pregătit să găsească soluțiile necesare pentru ca învățământul românesc să rămână la standardele înalte care i-au adus recunoaștere și pe plan mondial.

ZIUA PROFESORULUI. ”Vă asigur că munca profesorilor se bucură de toată aprecierea mea și a guvernului. Firesc ar fi ca domeniul educației să se bucure de aceeași apreciere din partea tuturor. Este trist, însă, când vedem că interese politice sau electorale, culmea, ale unui om venit chiar din rândul profesorilor, pun între paranteze munca altor cadre didactice și a unei generații de tineri gata să pășească în cariera frumoasă de medic.
Guvernul este pregătit să găsească soluțiile necesare pentru ca învățământul românesc să rămână la standardele înalte care i-au adus recunoaștere și pe plan mondial.

La mulți ani tuturor profesorilor, tuturor celor implicați în educarea generațiilor tinere! Vă urez succes și împliniri în plan profesional și personal!” , a spus Dăncilă.

×
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close