Antena 3 CNN Actualitate Elena Băsescu: Reîntâlnirea românilor cu fraţii lor timoceni trebuie să se facă cât mai repede în UE

Elena Băsescu: Reîntâlnirea românilor cu fraţii lor timoceni trebuie să se facă cât mai repede în UE

Elena Băsescu: Reîntâlnirea românilor cu fraţii lor timoceni trebuie să se facă cât mai repede în UE
Sursa foto: Foto: Facebook
de S.T.    |    09 Iun 2013   •   16:45

Europarlamentarul PDL Elena Băsescu a fost, duminică, în vizită la românii din Valea Timocului, ea spunându-le că se va lupta pentru ca aceştia să beneficieze în Serbia de aceleaşi drepturi ca ale comunităţii sârbe din România.
   
"Să ştiţi că nu v-am uitat, suntem alături de dumneavoastră şi ne vom lupta să beneficiaţi în Serbia de aceleaşi drepturi de care beneficiază comunitatea sârbească din România. [...] Cred cu tărie că reîntâlnirea românilor cu fraţii lor timoceni trebuie să se realizeze cât mai repede în cadrul Uniunii Europene şi sunt convinsă că acest deziderat se va îndeplini. La fel ca şi în cazul Republicii Moldova", a declarat Elena Băsescu la Negotin, potrivit unui comunicat remis Mediafax.
    
"Din păcate, USL a creat un post de ministru pentru Românii de Pretutindeni exclusiv din considerente politice: pentru a-i oferi lui Cristian David un portofoliu şi a echilibra astfel balanţa între PSD şi PNL. Or, asta nu rezolvă problemele importante cu care se confruntă românii din diaspora. Ar fi fost de dorit să se concentreze mai mult pe alocarea de resurse financiare, dezvoltarea de strategii guvernamentale şi instrumente noi pentru a îmbunătăţi situaţia timocenilor. Vorbim, totuşi, de aproape 300.000 de etnici români pentru care Executivul n-a făcut niciun efort", a mai declarat europarlamentarul PDL.
   
În comunicatul PDL se precizează: "delegaţia românească a vizitat şi Bisericuţa de la Malainiţa, singurul lăcaş de cult românesc din Timoc. Cu această ocazie, Elena Băsescu i-a dăruit părintelui Boian Alexandrovic o icoană a Maicii Domnului, Prea-Sfânta Născătoare de Dumnezeu".
   
"Am vrut să dăruiesc această icoană părintelui Boian ca semn de apreciere pentru eforturile pe care le-a făcut pentru ridicarea Bisericuţei de la Malainiţa. E un adevărat erou al luptei pentru păstrarea identităţii etnice a românilor timoceni", a subliniat Elena Băsescu.


   
Împreună cu Elena Băsescu s-au aflat europarlamentarul PDL Marian Jean Marinescu, vicepreşedinte al grupului PPE din Parlamentul European, deputatul PDL Eugen Tomac şi senatorul PDL Viorel Badea.

×
Subiecte în articol: Elena Băsescu Serbia
Parteneri
Harta voturilor din Bucureşti. Cât "teren" controlează candidaţii
x close