x close

Exces de putere: Fostul șef al SRI, plimbat cu coloana oficială? Răspunsul Ministerului de Interne în cazul George Maior

de A.M.P    |    02 Iun 2017   •   21:50
Exces de putere: Fostul șef al SRI, plimbat cu coloana oficială? Răspunsul Ministerului de Interne în cazul George Maior  482 Foto: Agerpres

Oana Stancu Zamfir a dezvăluit, la emisiunea Exces de putere, de la Antena 3, că, așa cum fostul procuror general Tiberiu Nițu a beneficiat de coloană oficială, în timpul mandatului său, lucru pentru care s-a ales cu dosar penal la DNA, și fostul șef al SRI George Maior, în prezent ambasadorul României la Washington, ar fi beneficiat de dispozitiv de însoțire în vremea în care era în fruntea Serviciului Român de Informații.

Pentru a afla adevărul, Oana Stancu Zamfir a anunțat că a făcut o solicitare către MAI în care a întrebat dacă domnul George Maior a beneficiat de dispozitiv de însoțire de la Poliția Capitalei, precum și câte deplasări au fost făcute astfel cu destinația Administrația Prezidențială.

Mai mult, în solicitarea către MAI, Oana Stancu Zamfir cere lămuriri și cu privire la deplasările cu coloană oficială ale lui Gabriel Oprea.

La toate aceste întrebări, Ministerul Afacerilor Interne răspunde sec: ”Informațiile privind activitățile pe linie de poliție rutieră legate de misiunile de însoțire a demnitarilor, așa cum sunt prevăzute în OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și HG 1391/2006, nu sunt destinate publicității”.

Fostul procuror general al României Tiberiu Nițu a intrat în vizorul Direcției Naționale Anticorupție și i s-a făcut dosar penal pentru complicitate la abuz în serviciu sub acuzația că ar fi folosit coloanele oficiale în timpul mandatului său. Ca urmare a deschiderii unui dosar penal, Tiberiu Nițu și-a dat demisia din funcția de procuror general al României.

Un dosar similar i-a fost deschis și lui Gabriel Oprea, fost ministru de Interne, care și-a dat demisia și a fost urmărit penal fiindcă umbla cu însoţitor de la Poliţia Rutieră în deplasare personală. De asemenea, el a fost acuzat că a fost de acord să se cumpere din banii Ministerului un autoturism pe care l-a folosit exclusiv.

Citește și:

100 de minute: Kovesi, în timpul liber dar cu mașina de serviciu


 

Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati