Antena 3 CNN Actualitate FACIAS face plângere prealabilă în „războiul pensiilor” și cere indexarea acestora, conform legii

FACIAS face plângere prealabilă în „războiul pensiilor” și cere indexarea acestora, conform legii

A.E.D.
1 minut de citit Publicat la 17:00 12 Feb 2026 Modificat la 17:01 12 Feb 2026
FACIAS face plângere prealabilă în „războiul pensiilor” și cere indexarea acestora, conform legii
Dacă în 30 de zile solicitarea nu va fi soluționată, FACIAS va da în judecată Guvernul și CNPP pentru a cere majorarea pensiilor conform legii. Foto: Agerpres

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a transmis o plângere prealabilă Guvernului României și Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), în care a solicitat indexarea urgentă a valorii punctului de referință, conform obligațiilor legale ignorate de stat.

Așa cum prevede art. 84 alin. (3) din Legea nr. 360/2023 „valoarea punctului de referință se majorează anual, la începutul fiecărui an, în luna ianuarie, cu rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat, indicatori definitivi, cunoscuți în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicați de Institutul Național de Statistică”.

Însă, în primul pachet de măsuri de austeritate, din 2025, guvernanții au decis înghețarea pensiilor și în 2026, astfel încât valoarea punctului de pensie să rămână la cea din 2024. FACIAS a cerut respectarea obligațiilor legale de majorare a pensiilor în termen de 30 de zile, în caz contrar urmând să se adreseze justiției.

„Textul de lege este clar, imperativ și lipsit de echivoc. Indexarea punctului de referință al pensiei nu este o măsură opțională. Cu toate acestea, statul român a decis menținerea punctului de referință la valoarea de 81 de lei și pentru anul 2026, blocând veniturile pensionarilor la nivelul anului 2024.

Această măsură de austeritate privează 4,9 milioane de pensionari români de majorarea legală a veniturilor și generează pierderi semnificative pentru o categorie largă și vulnerabilă de cetățeni, într-un context economic marcat de inflație ridicată. FACIAS reamintește că aproape un milion de seniori din România supraviețuiesc cu o pensie minimă de doar 1.281 de lei pe lună.  

Dreptul la pensie este un drept garantat de Constituția României, iar indexarea acestuia cu valoarea inflației este soluția prin care statul încearcă să păstreze un raport echilibrat între creșterea prețurilor și nivelul pensiilor din România. Statul are obligația legală să asigure o pensie care să țină pasul cu prețurile și cu realitatea economică. Refuzul autorităților de a indexa pensiile reprezintă o încălcare directă a obligației statului de a lua măsuri de protecție socială raportate la schimbările economice reale.

Dacă în termen de 30 de zile instituțiile vizate nu vor da curs solicitării, FACIAS va acționa în instanță Guvernul României și Casa Națională de Pensii Publice pentru a solicita obligarea acestora la majorarea pensiilor românilor conform prevederilor legale”, transmite FACIAS într-un comunicat de presă.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close