Antena 3 CNN Actualitate O femeie din Alba a devenit victima cămătarilor după ce a intrat într-un joc financiar, numit ”roata”, pe Facebook

O femeie din Alba a devenit victima cămătarilor după ce a intrat într-un joc financiar, numit ”roata”, pe Facebook

O femeie din Alba a devenit victima unui joc financiar pe Facebook. Când a decis să se retragă, organizatorii au recurs la amenințări. Femeia a cerut ajutorul poliţiei care a descoperit o reţea de cămătărie bine pusă la punct. Iată cum acţionau.

O femeie din Alba a devenit victima cămătarilor după ce a intrat într-un joc financiar, numit ”roata”, pe Facebook
Sursa foto: Pexels | Pixabay
de Claudia Popovici    |    08 Feb 2023   •   21:08

Potrivit presei locale, în jocul financiar derulat pe Facebook numit "roata", oamenii participau cu o anumită sumă pe care o depuneau într-un cont. Lunar  numai o singura singură persoană lua banii astfel strânși.

La un moment dat, din cauza unor probleme financiare, în luna iulie 2021, o femeie din Alba a fost nevoită să se retragă din joc.

Atunci a fost abordată de o altă femeie din Hunedoara care se oferit să-i ofere împrumuturi financiare pentru a continua jocul.

Jocul a mers mai departe, dar la un moment dat pentru că nu s-au înţeles pe sume, individa a recurs la amenințări. Atunci femeia din Alba şi-a dat seama că, de fapt, a fost înșelată şi a cerut ajutorul poliţiei care a demarat imediat o anchetă.

Mai exact aceștia i-au ascultat telefonul individei, dar au şi supravegheat-o video, audio și prin fotografii. Astfel, au ieşit la iveala mai multe discuții între femeia păgubită și cea care dădea bani cu camătă, toate acesta fiind ulterior depuse ca probe la dosar.

Citeşte şi: O soacră a cerut ordin de protecţie împotriva norei. Ce acuzaţii îi aduce şi ce spune soţul femeii, din Alba

"Persoana vătă­mată ar fi trebuit să primească suma de 31.320 de lei și să dea suma de 35.780 de lei, la retragerea din roată fiind nevoită să mai achite suma de 4.460 de lei.

Totodată, persoana vătă­mată a me­n­ționat că, începând cu luna decembrie 2020, inculpata a împrumutat-o cu sume de bani ce îi erau necesare pentru a achita roata, suma totală împrumutată fiind în cuantum de 69.000 de lei, din care aceasta a restituit suma de 57.262 de lei.

Inculpata a susținut însă că are de primit de la persoana vătămată suma de 70.000 de lei, iar despre suma de 57.262 de lei a precizat că reprezintă dobânda pentru împrumutul în cuantum de 69.000 de lei.

Înainte de fiecare împrumut femeia trebuia să completeze o declarație de mână, în care spunea că este de acord cu suma împrumutată, dar și cu dobânda, iar apoi trimitea declarația prin curier., se arată în motivarea ins­tanței, potrivit mesagerulhunedorean.ro

În data de 3 februarie 2023, după ce a semnat un acord de recunoaștere al vinovăției, femeia din Hunedoara a primit o pedeapsă de un an de închisoare cu suspendare pentru infracțiunea de camătă.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată în apel, în termen de 10 zile.

×
Subiecte în articol: femeie Alba camata joc online Facebook
Parteneri
Guvernul a rămas fără bani pentru plata unor salarii
x close