Antena 3 CNN Actualitate Florin Cîțu, despre documentul care dezvăluie strategia lui de comunicare: ”Cine spune că este adevărat să vină cu probe”

Florin Cîțu, despre documentul care dezvăluie strategia lui de comunicare: ”Cine spune că este adevărat să vină cu probe”

Florin Cîțu a declarat astăzi că dorește să i se aducă dovezi despre veridicitatea documentului apărut în spațiul public din care reiese că acesta a implicat angajați ai Guvernului în campania internă din PNL.

Florin Cîțu, despre documentul care dezvăluie strategia lui de comunicare: ”Cine spune că este adevărat să vină cu probe”
Sursa foto: Hepta
de Adelina Miron    |    20 Iul 2021   •   14:34

„Colaboratorii mei în această perioadă elaborează foarte multe documente în exces de zel. Nu îmi aduc aminte să fi văzut acest document.  Cine spune că este un document adevărat să vină cu probe.”, a spus Florin Cîțu astăzi, la o conferință de presă.

Întrebat dacă este normal ca angajați plătiți din bani publici să aibă atribuții în campania internă din PNL, Florin Cîțu a spus că ”acest lucru nu mi se pare în regulă, dar nu știu dacă acest lucru s-a întâmplat. (...) Dacă este nevoie vom face și verificări.”.

Premierul îi cere dovezi inclusiv lui Ludovic Orban, care a declarat astăzi că acesta trebuie să își dea demisia, dacă documentul este autentic.

Orban: ”Dacă este adevărat, trebuie să plece imediat”

Ludovic Orban spune că Florin Cîțu ar trebui să își dea demisia din funcția de premier dacă documentul apărut în spațiul public din care reiese că acesta a implicat angajați ai Guvernului în campania internă din PNL este adevărat.

„Dacă este adevărat acel document, cine l-a elaborat și mai ales cine a hotărât să folosească resurse publice, funcționari sau demnitari plătiți din bani publici, în campania internă împotriva președintelui Partidului Național Liberal, trebuie să plece imediat de la Palatul Victoria”, a declarat Ludovic Orban, întrebat, marți, în județul Prahova, despre această situație.

Un document care poartă antetul Guvernului, și care a fost lansat în spațiul public, dezvăluie strategia de comunicare a lui Florin Cîțu în lupta cu Ludovic Orban. Documentul conține strategia de comunicare pentru Mass-Media, Social Media și mesajul pe care trebuie să-l transmită echipa lui Florin Cîțu către targetul său.

În document, echipa lui Cîțu este sfătuită să nu aleagă aceeași cale de comunicare și promovare pe care o folosește Ludovic Orban și să transmită ideea că Florin Cîțu este o „echipă câștigătoare”.

În plus, se cer ponturi despre „tabăra Orban” pentru ca acestea să fie transmise în presă.

Documentul mai dezvăluie și publicațiile sau posturile cu care „Ludovic Orban are contracte și înțelegeri”.

×
Subiecte în articol: Florin Cîțu document PNL
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close