Florin Cîțu, despre rectificarea bugetară: Ministerul Muncii are cel mai mare buget

de Claudia Simion    |    13 Aug 2020   •   18:12
Florin Cîțu, despre rectificarea bugetară: Ministerul Muncii are cel mai mare buget Antena 3

Ministrul de Finanțe a făcut declarații importante legate de rectificarea bugetară. Florin Cîțu a anunțat că vor fi alocate resurse suplimentare pentru Sănătate, Transporturi, Educație și că Ministerul Muncii va avea cel mai mare buget în acest an.

"În această seară vom prezenta a doua rectificare a Guvernului Orban pentru anul acesta. Rectificarea de azi reprezintă un angajament al Guvernului Orban și o primă decizie de alocare de resurse suplimentare după prezentarea programului de reclădire a României. V-am promis din primul moment al mandatului meu că voi face lucrurile diferit față de predecesorii mei din PSD și voi prezenta toate datele onest și transparent", a anunțat ministrul.

Cîțu a precizat că pentru această rectificare s-a luat în calcul contextul economic global, dar și evoluția economiei României din ultima perioadă. "Vă dau câteva elemente principale despre rectificare. Așa cum ați văzut în tot acest an, de fiecare dată am alocat mai multe resurse și am cheltuit banii pentru investiții. După 7 luni, suma cheltuită pentru investiții este de 20 de miliarde de lei. E cea mai mare sumă cheltuită în ultimii 10 ani de Guvernul României și facem acest lucru într-un moment în care economia trece printr-o perioadă dificilă".

Resursele pentru Ministerul Transportului au fost suplimentate, bugetul pentru acest minister fiind unul record. "E cel mai mare buget alocat pentru investiții de Guvernul României", a dat asigurări Cîțu.

Și domeniul Sănătății, care e un domeniu prioritar în acest an, va avea un buget mai mare. Ministrul a declarat că, față de bugetul inițial, sumele alocate pentru Ministerul Sănătății au crescut cu aproximativ 45%.

"Vorbim de decontarea concediilor medicale, medicamente, echipamente sanitare, sporuri pentru cei care au fost în prima linie în această pandemie. Și evident că nu am lăsat stocurile 0, am suplimentat și stocurile fiindcă trebuie să fim pregătiți pentru ceea ce vine".

"Educația e un alt domeniu important"

"Am făcut totul pentru a asigura buna desfășurare a învățământului românesc până la sfârșitul acestui an. Resursele sunt acolo și aș vrea aici să fac o remarcă și o observație foarte importantă. Transportul, Sănătatea, Educația sunt domenii de unde PSD a tăiat în fiecare an de la rectificarea bugetară", a mai afirmat Cîțu.

Ministerul Muncii are cel mai mare buget chiar de la începutul anului, a subliniat ministrul de Finanțe. "Sumele alocate în plus către Ministerul Muncii în timpul acestui an și cu această rectificare ajung la aproape 10 miliarde de lei în plus. În ciuda a tot ceea ce a făcut PSD în această perioadă, am reușit să găsim resurse pentru a plăti la timp salarii, pensii, ajutoare sociale etc".

Cresc pensiile românilor!

Pensiile vor crește în 2020, a dat asigurări Florin Cîțu, iar valoarea punctului de pensie va avea cea mai mare creștere de până acum.

"PSD niciodată nu a mărit pensiile cu această sumă. Îl provoc pe Ciolacu să mai găsească o țară care face astfel de eforturi în plină criză economică".

Nici organizarea alegerilor locale și parlamentare nu a fost neglijată. Au fost alocate sumele necesare pentru ca alegerile să se poată desfășura în cele mai bune condiții.

Autoritățile locale vor fi și ele răsplătite pentru efortul depus în perioada pandemiei de coronavirus. "În același timp, nu uităm de efortul făcut de autoritățile locale în toată această perioadă. Inițial, sumele pe care le susțineam la buget, la începutul anului, pentru cheltuielile cu asistenții personali, persoanele cu handicap și indemnizații lunare erau de 50%. Am crescut acest procent la 70%. Tot pentru autoritățile locale suplimentăm resursele cu 433 de milioane de lei pentru finanțarea drepturilor copiilor cu cerințe educaționale speciale", a declarat ministrul Cîțu.

x close