Antena 3 CNN Actualitate Gabriel Oprea contestă decizia retragerii titlului de doctorat. ”Vi se pare normal? Nici mie”

Gabriel Oprea contestă decizia retragerii titlului de doctorat. ”Vi se pare normal? Nici mie”

Gabriel Oprea contestă decizia retragerii titlului de doctorat. ”Vi se pare normal? Nici mie”
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    01 Aug 2016   •   14:20

Fostul vicepremier Gabriel Oprea a contestat, luni, într-o postare pe Facebook, decizia prin care lucrarea sa de doctorat a fost declarată plagiat.

Este prima reacție a fostului ministru de Interne, care spune că este convins că justiția îi va da dreptate. 

În 2000 am scris o lucrare de doctorat, respectând toate normele academice și legale în vigoare la momentul respectiv. Nici îndrumătorul meu de doctorat, nici comisia care a decis acordarea titlului, nici Universitatea București, nimeni nu a avut ceva de obiectat la lucrarea respectivă. Repet, este vorba de anul 2000, când nu eram în politică, nu eram nici ministru, nici membru de partid, nici prefect și nici nu mă gândeam că voi urma un astfel de drum.

Astăzi, la mai bine de 15 ani de când am susținut teza de doctorat, CNATDCU spune că aș fi plagiat în lucrarea respectivă. Nu știu dacă cei care au luat această decizie au verificat cu atenție care erau normele în vigoare acum 15 ani. La fel, nu știu dacă lucrarea a fost evaluată după normele și standardele de acum (diferite de cele din 2000) sau după standardele de atunci, pe care le-am respectat. Știu însă că anul trecut, Consiliului Național de Etică a spus în mod oficial că ”suspiciunile de plagiat nu se confirmă” în cazul meu.

Avem așadar o instituție care mi-a acordat titlul, o structură abilitată legal care a constatat că lucrarea nu a fost un plagiat și astăzi, o Comisie care spune cu totul altceva. Vi se pare normal? Nici mie. Tocmai din acest motiv, voi cere Comisiei, Ministerului și tuturor instituțiilor care pot lămuri această situație să clarifice contradicția. În acest sens, voi utiliza toate mijloacele legale pe care le am la dispoziție ca cetatean. Prin urmare, voi contesta decizia CNATDCU și, dacă decizia va rămâne aceeași, voi cere Justiției să facă lumină și sunt convins că instanța îmi va da dreptate”, a scris Gabriel Oprea.

Membrii Consiliului General al CNATDCU au decis, luni, să ceară retragerea titlului de doctor în cazul fostului vicepremier Gabriel Oprea pentru plagiat.

Acuzația de plagiat la adresa lucrării de doctorat a lui Gabriel Oprea a apărut în iulie 2015.

Lucrarea lui Oprea prezintă paragrafe și pagini întregi copiate și, potrivit unor surse, ar fi vorba de zeci de pagini din cele circa 250 ale tezei.

Fostul ministru al Internelor Gabriel Oprea susţine că suspiciunile de plagiat nu se confirmă. Fostul vicepremier se bazează pe hotărârea din 2015 a Consiliului Naţional de Etică, în care nu se confirmă plagiatul

×
Subiecte în articol: Gabriel Oprea plagiat
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close