Antena 3 CNN Actualitate George Simion a făcut cumpărăturile pentru nuntă. Câți bani a cheltuit, de fapt, pentru marele eveniment

George Simion a făcut cumpărăturile pentru nuntă. Câți bani a cheltuit, de fapt, pentru marele eveniment

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 17:57 24 Aug 2022 Modificat la 17:57 24 Aug 2022
fgrehh

George Simion a cumpărat o varietate mare de legume pe care spune că a cheltuit 7.000 de lei. Întrebat dacă invitații săi nu vor primi și carne la nuntă, Simion a lămurit misterul - vedeta evenimentului, din punct de vedere culinar, va fi un ceaun de 2 tone de vânat în care vor intra și legumele.

"Va fi cel mai mare ceaun de până acum. Avem mămăliguță cu brânză și mămăliguță cu sarmale și grătare. Tort era imposibil să fac pentru 10.000 de oameni că după aia apăreau divergente.

Așa că avem mere de la Voinești, din Dâmbovița și de la Rădășeni din Fălticeni și avem pepeni de la Amara, din Ialomița", explicat George Simion, în emisiunea Decisiv, de la Antena 3.

ÎPS Teodosie va oficia nunta lui George Simion din localitatea Măciuca

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, alături de ÎPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, vor oficia slujba de cununie a liderului AUR, George Simion cu Ilinca Munteanu.

Marele eveniment la care sunt aşteptaţi mii de oameni va avea loc peste trei zile, în comuna Măciuca din judeţul Vâlcea.

Invitaţii vor intra pe bază de brăţară în local, iar jandarmii vor asigura în permanenţă paza.

Mai mult, Primăria Măciuca nu exclude ca şefii de la judeţ să dispună inclusiv restricţionarea circulaţiei pe anumite drumuri din comună, în ziua nunţii.

Cine este viitoarea soție a lui George Simion

Viitoarea doamnă Simion are 24 de ani şi se numeşte Ilinca. 

George Simion, în vârstă de 35 de ani spune că are deja 11.000 de invitaţi la nunta sa.

"Sper să avem copii sănătoși, asta e tot ce ce contează", a spus viitorul mire, în exclusivitate la Antena 3.

Liderul AUR a explicat că a fost sezonul recoltei şi va profita din plin de baloţii de paie aduşi de colegii săi din Argeş pentru a amenaja cadrul nunţii sale câmpeneşti, care va avea loc într-un pitoresc sat vâlcean.

Câinii latră, caravana trece

Referitor la criticile că îşi foloseşte nunta pe post de campanie politică, liderul AUR a spus:

"Câinii latră, caravana trece. Eu sunt încrezător, odată că pe plan profesional am făcut alegerea cea mai bună intrând în politică. Pe plan personal am făcut o alegere bună prin alegerea viitoarei mele soţii.

Sper să avem copii sănătoși, asta e tot ce ce contează. Şi noi să fim sănătoși și toți românii care se uită la noi să fie bucuroși. Cei care doresc să împărtășească acest moment, din dragoste îi invităm să ne fie alături. Cei care nu ne iubesc, atâta: să-și vadă de ale lor."

×
Etichete: George Simion nunta
Parteneri
x close