x close

Guvernul trimite DNA un dosar cu prejudicierea Hidroelectrica. Ponta: Banii sunt pe la Videanu şi PDL

de M.Z.    |    20 Mar 2013   •   16:05

Hidrolectrica a înregistrat pierderi totale de 553,1 milioane lei, în 2009-2011, din cauza diferenţei dintre preţul de vânzare a energiei electrice şi cel la care compania a cumpărat la rândul ei electricitate prin contracte bilaterale, la intervenţia ilegală a conducerii Ministerului Economiei.

Constatarea este inclusă în raportul întocmit de Corpul de Control al Guvernului în urma verificărilor efectuate la Hidroelectrica, informează Mediafax.

În raport sunt indicate drept vinovate persoane care au ocupat funcţii de conducere în Ministerul Economiei, printre care foştii miniştrii Adriean Videanu şi Ion Ariton, precum şi fostul secretar de stat Tudor Şerban, menţionaţi în mod distinct.

Corpul de Control al Guvernului va trimite către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) un raport din care rezultă că Hidroelectrica a fost prejudiciată de sute de milioane euro, a anunţat premierul Victor Ponta, care a apreciat că banii au ajuns "pe la Videanu şi PDL" şi trebuie recuperaţi.

"Administratorul special are o mulţime de procese, pe care, din fericire, le câştigă, cu băieţii deştepţi şi cu reprezentanţii băieţilor deştepţi de la Hidroelectrica. În ultimii patru ani, nimeni nu a mai verificat nimic din ce s-a întâmplat acolo. Am raportul Corpului de Control pe care sigur îl vom trimite la DNA, la Curtea de Conturi, să vedeţi cum sub semnătura ministrului Videanu, a secretarului de stat Tudor Şerban, Hidroelectrica şi bugetul României au fost prejudiciate de sute de milioane de euro. Evident că banii ăştia acum sunt pe la domnul Videanu şi pe la PDL, dar trebuie recuperaţi şi trebuie traşi la răspundere penală cei care au beneficiat de aceste sute de milioane de euro", le-a spus Ponta miniştrilor.

În document se arată că, în perioada 2009-2011, Hidroelectrica a achiziţionat de la alţi producători de energie electrică, în baza unor contracte bilaterale, o cantitate de energie electrică de 7.871.495 MWh, iar de pe celelalte pieţe (piaţa pentru ziua următoare, piaţa de echilibrare şi ca parte responsabilă cu echilibrarea), cantitatea de 2.584.355 MWh.

Din cauza faptului că preţurile cu care Hidroelectrica a cumpărat, în baza contractelor bilaterale, energie electrică de la producători de energie din alte surse decât hidro au fost superioare preţului mediu la care societatea a vândut, la rândul ei, energie electrică, compania a înregistrat, ca urmare a vânzării energiei electrice achiziţionate în perioada 2009 - 2011, o pierdere totală în sumă de 553,1 milioane lei, pierdere ce a fost atenuată de profitul în valoare de 108,9 milioane lei obţinut de societate din vânzarea cantităţilor de energie electrică achiziţionate de pe celelalte pieţe de energie.

Ca urmare, pierderea înregistrată de Hidroelectrica din vânzarea întregii cantităţi de energie electrică ce a fost achiziţionată în perioada 2009 - 2011 de pe toate pieţele de energie (10.455.850 MWh), a fost în cuantum de 444,2 milioane lei.

Inspectorii guvernamentali arată că pierderea a fost determinată de anumiţi factori principali, şi anume intervenţia ilegală a unor persoane care au ocupat funcţii de conducere în Ministerul Economiei- ministru şi secretar de stat - care au avizat şi aprobat, după caz, note/memorandumuri ce au stat la baza încheierii de contracte/acte adiţionale având ca obiect cumpărarea de energie electrică de către Hidroelectrica în condiţii păgubitoare pentru societate şi acceptul reprezentanţilor Hidroelectrica de a sprijini interesele financiare ale producătorilor de energie din alte surse (mai ales producători de energie electrică pe baze termo), materializat în încheierea şi derularea unor contracte de vânzare - cumpărare a energiei electrice/acte adiţionale în favoarea acestor producători, contracte din executarea cărora societatea a înregistrat pierderi foarte mari.

Hidroelectrica este deţinută de Ministerul Economiei şi se află în insolvenţă din iunie anul trecut, unul dintre motivele intrării în insolvenţă fiind contractele directe.

Consiliul Concurenţei (CC) şi Comisia Europeană vor finaliza în a doua parte a anului investigaţiile vizând contractele Hidroelectrica de vânzare directă a energiei, iar dacă se constată încălcarea legii cei implicaţi vor fi amendaţi cu 2-4% din afaceri, a declarat, miercuri, preşedintele CC, Bogdan Chiriţoiu.

Contractele directe de vânzare a energiei de către Hidroelectrica, la preţuri mult sub media pieţei, au fost încheiate în perioada 2001-2003, prelungite ulterior şi reziliate sau renegociate anul trecut. Beneficiarii contractelor directe erau în 2010 companiile Alro Slatina, Luxten Lightining, Energy Holding, Europec, Electromagnetica, Electrocarbon, ArcelorMittal Galaţi, Alpiq Romindustries, Alpiq Romenergie, EFT România, Electrica, Salrom, CHN Petroşani şi CLMB Pationar Braşov.

Citeşte şi Cum răspunde PDL-istul Adriean Videanu acuzaţiilor de abuz în serviciu


Guvernul a depus plângeri penale pentru 28 de fapte de abuz în serviciu împotriva foştilor miniştri ai Economiei Adriean Videanu şi Ion Ariton, împotriva foştilor secretari de stat Tudor Şerban şi Claudiu Stafie şi a mai multor foşti directori ai Hidroelectrica.

Corpul de Control al Guvernului a constatat că intervenţia conducerii Ministerului Economiei în activitatea Hidroelectrica a cauzat pierderi de aproape 500 de milioane de lei în perioada 2009-2011.


Plângeri penale împotriva "băieţilor deştepţi"


1. Adriean Videanu şi Tudor Şerban (fost secretar de stat - n.r.) au intervenit în relaţia contractuală dintre Hidroelectrica şi Electrocentrale Deva, în perioada 2009 - 2010
- pagubă estimată la 95.362.359 RON

2. Adriean Videanu şi Tudor Şerban (fost secretar de stat - n.r.) au intervenit în relaţia contractuală dintre Hidroelectrica şi Complexul Energetic Turceni, în perioada 1 septembrie - 31 decemrbie 2009
- pagubă estimată 44,890,062 lei

3. Adriean Videanu şi Tudor Şerban (fost secretar de stat - n.r.) au intervenit în relaţia contractuală dintre Hidroelectrica şi Termoelectrica, în perioada 2009 - 2010
- pagubă estimată 167,991710 lei

4. Ion Ariton şi persoana care a semnat în locul secretarului de stat Claudiu Stafie au impus condiţii într-un contract dintre Hidroleectrica şi Complexul Energetic Craiova
- pagubă estimată 44,399,410

Sursa: Guvernul României



Citeşte mai multe despre:

adriean videanu abuz in serviciu DNA hidroelectrica
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati