Antena 3 CNN Actualitate Hristos a ÎNVIAT! Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinilor

Hristos a ÎNVIAT! Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinilor

Hristos a ÎNVIAT! Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinilor
Sursa foto: Foto: captură Antena 3
de S.T.    |    27 Apr 2019   •   19:23

Hristos a Înviat!  Astăzi este Sărbătoarea Paştelui, cu semnificaţie primordială în religia creştină. Celebrăm Trecerea Mântuitorului Iisus Hristos.

Cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii îi găseşte pe români cu masa plină de cozonaci, ouă roşii, pască şi alte bunătăţi tradiţionale.

Lumina Sfântă de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim a fost adusă în România, sâmbătă seară, cu un avion special.

Sâmbătă seară, milioane de credincioşi au participat la slujbe religioase dedicate Învierii Domnului. Oamenii au ieşit cu mic cu mare la biserică pentru a lua lumină şi au ascultat vestirea învierii lui Hristos cu lumânările aprinse.

Update: Avionul cu Lumina Sfântă a Învierii nu a putut aterizat sâmbătă seara, pe Aeroportul Internaţional din Sibiu, din cauza condiţiilor meteo, aeronava fiind redirecţionată spre Aeroportul din Cluj-Napoca.

Aeronava nu a putut ateriza la Sibiu din cauză că plafonul de nori a fost prea jos şi a plouat foarte puternic.

Avionul a fost aşteptat de Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza, şi de zeci de preoţi de la biserici şi mănăstiri din Mitropolia Ardealului.

Preoţii care nu sunt din judeţul Sibiu s-au dus să ia Lumina Sfântă de la Cluj-Napoca. Cei din judeţul Sibiu vor lua Lumina Sfântă de la Catedrala Mitropolitană unde urmează să ajungă în două ore, de la Braşov, cu maşina, potrivit ÎPS Laurenţiu Streza.

Mitropolitul Ardealului a dat asigurări că toţi credincioşii din mitropolie vor avea Lumina Sfântă la timp. Înaltul ierarh a spus că în Catedrala Mitropolitană din Sibiu există Lumina Sfântă păstrată din 2018.

"Noi avem păstrată de anul trecut în Catedrală (Lumina Sfântă - n.r.). Avionul aterizează la Cluj şi din Cluj o să vină pentru celelalte eparhii, pentru Alba şi Deva, o să se întâlnească pe drum la Alba Iulia sau Teiuş, iar cei de la Braşov au adus cu maşina de la Bucureşti. Acum în două ore sunt la mine", a spus ÎPS Laurenţiu Streza.

Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost adusă sâmbătă seara în ţară, la Bucureşti, cu un avion special, de către o delegaţie a Patriarhiei Române condusă de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul.

Patriarhul Daniel va oferi Lumina Sfântă clerului şi credincioşilor prezenţi la slujba de Înviere oficiată la Catedrala Patriarhală, de la ora 24.00.

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul: "Lumina Sfântă de la Ierusalim îl reprezintă pe Mântuitorul Hristos, care a spus despre sine însuşi 'Eu sunt Lumina Lumii!'.

Lumina Sfântă de la Ierusalim îl reprezintă pe Mântuitorul Hristos, care a spus despre sine însuşi "Eu sunt Lumina Lumii!", a afirmat, sâmbătă, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul, la Aeroportul Henri Coandă.

Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost adusă în ţară, sâmbătă seara, cu un avion special, de către o delegaţie a Patriarhiei Române, condusă de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul.

"Lumina Sfântă de la Ierusalim îl reprezintă pe Mântuitorul Hristos, care a spus despre sine însuşi 'Eu sunt Lumina Lumii!'. Cel ce-mi urmează nu va umbla întru-ntuneric, ci va avea Lumina Vieţii", a spus PS Timotei.

Arhiepiscopul a menţionat că Lumina de la Sfântul Mormânt "ne aduce aminte nouă de lumina credinţei, de lumina faptelor bune, de lumina pe care o primim ascultând şi, mai ales, împlinind cuvintele lui Iisus Hristos".

"Lumina aceasta ne vorbeşte însă despre Lumina cea Neînserată a Împărăţiei lui Dumnezeu. Această Lumină va fi oferită tuturor celor care îl iubesc pe Domnul, adică Fiilor Luminii. Fiii Luminii sunt cei care împlinesc cuvântul lui Dumnezeu, cei care-şi iubesc aproapele, cei care reuşesc să-şi ierte aproapele, cei care iubesc Biserica şi, în general, cei care fac faptele Luminii. Iar Fiii Întunericului vor fi izgoniţi afară, adică într-un loc în care nu vor avea comuniune cu Dumnezeu", a explicat ierarhul.

El a mai spus că la Ierusalim au fost prezenţi foarte mulţi români.

"Vă mărturisim tuturor că la Ierusalim au fost prezenţi foarte mulţi români, veniţi nu doar din ţară, din locuri diferite ale României, ci şi din diaspora, foarte mulţi veniţi din întreaga Europă şi chiar de dincolo de Ocean, aşa cum s-au adunat altădată la Ierusalim dintre toate neamurile, bucurându-se atunci de Pogorârea Duhului Sfânt. Noi ne bucurăm de Ziua Învierii şi de o permanentă pogorâre a harului Duhului Sfânt peste toţi cei care îl iubesc pe Domnul", a mai spus PS Timotei Prahoveanul.

El a urat tuturor celor prezenţi să petreacă Sfintele Sărbători de Paşte cu bucurie şi pace.

"Dorim tuturor celor prezenţi, reprezentanţilor eparhiilor din ţară, reprezentanţilor canalelor media să fie, deopotrivă, Fii ai Luminii şi Următori ai Mântuitorului Hristos. Şi dorim să petreceţi aceste sfinte sărbători cu bucurie şi pace întru mulţi şi binecuvântaţi ani!", a urat arhiepiscopul.

Din delegaţia Patriarhiei Române au făcut parte, alături de PS Timotei, consilierii eparhiali ai Arhiepiscopiei Bucureştilor pr. Costinel Ailioaie şi arhid. Aurel Vlaicu şi monahul Andrei Nechifor, consilier patriarhal.

Patriarhul Daniel va oferi Lumina Sfântă clerului şi credincioşilor prezenţi la slujba de Înviere oficiată la Catedrala Patriarhală, de la ora 24,00.

Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi dusă cu trei avioane de mici dimensiuni la Iaşi, Timişoara, Satu Mare, Sibiu, Cluj, Baia Mare şi Roman.

Lumina Sfântă de la Ierusalim a coborât sâmbătă, în jurul orei 14,30, fiind împărţită apoi credincioşilor de Patriarhul Ierusalimului, Teofil al III-lea.

----------------------------

Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost adusă sâmbătă seara în ţară, cu un avion special, de către o delegaţie a Patriarhiei Române condusă de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul. 

În timpul Vecerniei din Sâmbăta Mare, între orele 12.30 şi 14.30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care în primele minute nu frige, potrivit Patriarhiei Române.

Lumina este adusă credincioşilor de patriarhul Ierusalimului.

Citiți și: Timotei Prahoveanul: Lumina Sfântă de la Ierusalim îl reprezintă pe Mântuitorul Hristos

Anul acesta Lumina Sfântă a ajuns pe pământ românesc pentru a unsprezecea oară consecutiv.

„Această lumină a Mântuitorului Iisus Hristos ne îndeamnă stăruitor să umblăm ca fii ai luminii”, a spus episcopul vicar Timotei Prahoveanul.

Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi dusă cu trei avioane de mici dimensiuni la Iaşi, Timişoara, Satu Mare, Sibiu, Cluj, Baia Mare şi Roman.
 

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close