Antena 3 CNN Actualitate Iarna s-a instalat în România. Drumuri naţionale şi porturi închise din cauza ninsorii, zeci de maşini distruse, copaci și stâlpi rupți

Iarna s-a instalat în România. Drumuri naţionale şi porturi închise din cauza ninsorii, zeci de maşini distruse, copaci și stâlpi rupți

Circulația rutieră a fost închisă pe mai multe drumuri naționale, din cauza ninsorii viscolite. Au fost zeci de misiuni, în cursul zilei de sâmbătă, 28 ianuarie pentru deblocarea mai multor mașini blocate în zăpadă, precum și pentru degajarea copacilor și stâlpilor de electricitate rupți.

de Georgiana Adam    |    28 Ian 2023   •   21:00

UPDATE 21:00 Traficul pe DN 2, în județul Buzău, este din nou blocat sâmbătă seara după ce un TIR a derapat. În cursul zilei de sâmbătă, drumul a mai fost blocat din cauza zăpezii și viscolului, iar 200 de persoane care au rămas blocate au fost ajutate de autorități.

Potrivit Centrului Infotrafic, pe DN 2 (E85), la ieșirea din localitatea Oreavul către municipiul Buzău, județul Buzău, un TIR a derapat sâmbătă seara pe suprafața carosabilă, blocând ambele sensuri de mers.

În acesta se afla doar șoferul, un cetățean turc, care a ieșit singur din cabină și a suferit diferite leziuni, la prima vedere ușoare.

Traficul în zonă este blocat.

Autoritățile din Buzău au intervenit sâmbătă, ca urmare a fenomenelor meteorologice înregistrate, pentru ajutorarea persoanelor rămase blocate cu vehiculele în zăpadă pe DN2 E85. Este vorba de 120 autovehicule cu 200 de persoane.

UPDATE 18:30 Astăzi, în intervalul orar 07:00-16:30, s-au înregistrat efecte în 60 localități din 16 județe (AG, BC, BR, BZ, CT, DB, GL, GR, HD, IF, PH, TR, TL, VL, VS și VN) și municipiul București, unde echipajele operative au derulat misiuni pentru deblocarea mai multor autovehicule blocate în zăpadă, precum și pentru degajarea a 25 copaci și 11 stâlpi de electricitate, fiind avariate 5 autoturisme, 1 anexă gospodărească și acoperișul unui bloc de locuințe.

Pentru optimizarea misiunilor de răspuns, în zonele puternic impactate de vremea severă, se mențin următoarele măsuri:

  • starea de operativitate a tuturor categoriilor de mijloace și echipamente, pentru asigurarea acțiunilor de răspuns, astfel încât, la ordin, manevra de forțe și mijloace să se realizeze în cel mai scurt timp;
  • asigurarea permanenței la nivelul autorităților locale din zonele aflate sub incidența codurilor de vreme rea; 
  • convocarea ședințelor extraordinare la nivelul Comitetelor Județene pentru Situații de Urgență ale județelor Vrancea și Buzău;
  • activarea Centrelor Județene de Coordonare și Conducere a Intervenției, prin operaționalizarea Grupelor Operative la nivelul inspectoratelor pentru situații de Urgență din 6 județe (AG, BR, BZ, DB, PH, VN);
  • creșterea capacității operaționale la nivelul inspectoratelor pentru situații de urgență ale județelor Buzău și Vrancea. Reamintim că pentru prevenirea situațiilor care să pună în pericol cetățenii, în cursul zilei a fost transmis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului Ro-alert. 

Totodată, pentru activarea rapidă a  acțiunilor de răspuns la situațiile de urgență înregistrate, respectiv de gestionare a efectelor generate de fenomenele meteo periculoase, Comitetului Naţional pentru Situații de Urgență a decretat astăzi starea de alertă pentru județul Vrancea.

Misiuni de salvare ale salvatorilor în județele afectate de viscol și ninsoare

În județele Buzău, Vrancea, Brăila, Galați, pompierii salvatori au acționat pentru preluarea a 4 gravide, blocate în autoturisme și transportarea acestora, în condiții de siguranță, la cele mai apropiate unități sanitare pentru îngrijiri medicale de specialitate, precum și pentru preluarea altor 2 persoane care necesitau dializă.

La acest moment, intervențiile salvatorilor continuă în județele Bacău, Brăila, Buzău, Dâmbovița, Galați, Vaslui și Vrancea pentru deblocarea autovehiculelor rămase blocate în zăpadă, cât și pentru degajarea copacilor căzuți pe carosabil.

Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică se înregistrează întreruperi în 122 localități din 7 județe (AG, BR, BZ, DB, GL, PH și VN), însă echipe specializate se află în teren pentru remedierea situației în cel mai scurt timp și revenirea la starea de normalitate.

Astfel, situația este în dinamică, iar evoluția acesteia va fi atent monitorizată pentru dispunerea imediată a măsurilor care se impun, astfel încât situațiile de urgență înregistrate să fie gestionate în mod eficient.

Urmăriți recomandările transmise de autorități și informați-vă asupra măsurilor și a modului de comportare în situații de urgență!

UPDATE 15:50 - Centrul Infotrafic din cadrul IGPR anunță că sâmbătă la ora 15:00 sunt 10 drumuri naționale cu circulație închisă din cauza condițiilor meteo.

Polițiștii anunță că, începând cu ora 15:00, s-a redeschis circulația rutieră pe DN 2, în totalitate, cu precizarea că este permis accesul autovehiculelor doar cu masa totală maximă mai mică de 3,5 tone.

Zece drumuri naționale sunt închise:

  1. DN 22 Brăila, județul Brăila – Râmnicu Sărat, județul Buzău;
  2. DN 2C Costești – Padina, județul Buzău;
  3. DN 23B Măicănești, județul Vrancea – limita județul Buzău;
  4. DN 2N Bogza – Jitia, județul Vrancea;
  5. DN 23A Milcovul – Ciorăști, județul Vrancea;
  6. DN 23 Brăila, județul Brăila – Focșani, județul Vrancea;
  7. DN 2R Jitia – Vintileasca, județul Vrancea;
  8. DN 2L Tișița – Soveja, județul Vrancea;
  9. DN 2M Odobești – Butucoasa, județul Vrancea;
  10. DN 25 Șendreni – Hanu Conachi, județul Galați.

De asemenea, pe alte drumuri traficul este restricționat pentru mașinile cu masa mai mare de 7,5 tone:

  • - DN 2 Obrejița - Adjud/VN;
  • - DN 2D Focșani - Greșu/VN;
  • - toate drumurile naționale din județul Brăila, cu excepția DN 22B, unde restricția este permanentă, de 3,5 tone;
  • - în județul Galați, pe următoarele drumuri naționale: DN 24D, DN 25 și DN 26;

Drumuri cu trafic restricționat pentru mașini cu masa mai mare de 4,5 tone:

  • - DN 24 Tișița/VN – Cosmești/GL;
  • - DN 11A Adjud-Vechi - Podu Turcului/VN;

Drumuri cu trafic restricționat pentru mașini cu masa mai mare de 3,5 tone:

- DN 2 în județul Buzău, de la limita jud. Ialomița – limită jud. Vrancea.

Portul Midia rămâne închis atât pentru transportul maritim, cât și pentru cel fluvial, celelalte porturi fiind redeschise.

UPDATE 13:53Raed Arafat: "E posibil să oprim de tot TIR-urile pe anumite porţiuni de drumuri". Zăpada le dă bătăi de cap autorităţilor

UPDATE 12:23Când se retrage ciclonul polar din România. Alina Şerban, prognoza meteo ANM pentru perioada următoare

UPDATE 11:00Jandarmii dau la lopată pe E85, ca să scoată maşinile şi TIR-urile din zăpadă. Mai multe echipaje de jandarmi acționează sâmbătă pe DN 85, în Buzău, pentru a acorda sprijin tuturor celor care întâmpină dificultăți din cauza vremii nefavorabile.

Zeci de mașini și tiruri, blocate ore în șir, au reușit să pornească la drum.

---------

De asemenea, pe mai multe sectoare de drum, sunt restricții de tonaj. Porturile sunt închise din cauza vremii, iar pe autostrăzile A1, A2 și A3 ninge.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, din cauza zăpezii viscolite, ca măsură preventivă, a fost închisă circulația pe următoarele drumuri naționale:

Citeşte şiMeteorologii Accuweather au actualizat prognoza meteo. Vreme atipică, în februarie 2023

  • DN 2 Căldărușeanca – Râmnicu Sărat, județul Buzău;
  • DN 22 Râmnicu Sărat – Băile, județul Buzău;
  • DN 2C Costești – Padina, județul Buzău;
  • DN 23B Măicănești – Ciorăști, județul Vrancea;
  • DN 2N Bogza – Jitia, județul Vrancea;
  • DN 23A Milcovul – Ciorăști, județul Vrancea;
  • DN 23 Olăneasca, județul Brăila – Mândrești, județul Vrancea;
  • DN 23B Măicănești – Codrești, județul Vrancea;
  • DN 2R Jitia-Vintileasca, județul Vrancea;
  • DN 2L Tișița – Soveja, județul Vrancea;
  • DN 2M Focșani – Butucoasa, județul Vrancea.

Circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone a fost restricționată pe următoarele artere rutiere:

  • DN 2 Obrejița - Adjud, județul Vrancea;
  • DN 2D Focșani - Greșu, județul Vrancea;
  • DN 24 Cosmești, județul Galați – Tișița, județul Vrancea;
  • DN 11A Adjud - Podu Turcului, județul Vrancea.
  • DN 22 Râmnicelu, județu Buzău – Brăila, județul Brăila.
››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Restricțiile sunt în vigoare și pentru toate drumurile naționale din județul Tulcea.

Circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone a fost restricționată pe DN 22B Brăila, județul Brăila – Galați, județul Galați.

Pe DN 6, la kilometrul 425+850 de metri, în zona localității Armeniș, un copac a căzut pe suprafața carosabilă, blocând sensul de mers Caransebeș – Orșova.

Sunt semnalate precipitații sub formă de ninsoare, cu depunere de zăpadă pe partea carosabilă pe autostrăzile A1 București – Pitești (km 10 - 64), A2 București – Constanța (km 10 - 105), A3 București – Ploiești (43 - 68), în județele aflate sub atenționările cod galben și portocaliu, precum și în municipiul București.

Sâmbătă dimineaţa, se acționează constant cu utilaje de deszăpezire și material antiderapant.

Toate porturile de la Marea Neagră rămân închise atât pentru transportul maritim, cât și pentru cel fluvial, din cauza vântului puternic.

Pentru o circulație în siguranță în condiții de iarnă, polițiștii rutieri îi sfătuiesc pe șoferii să circule cu multă atenție, adoptând constant o conduită preventivă pe tot parcursul traseului, să aibă autovehiculele echipate corespunzător, să nu efectueze depășiri periculoase sau manevre riscante și să respecte restricțiile impuse.

Reprezentanții CNAIR fac apel la șoferi să circule prudent, să adapteze viteza la condițiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiții de iarnă și să se informeze în prealabil cu privire la condițiile de trafic din zonele tranzitate.

Traficul rutier în județul Prahova nu este oprit

"La ora 06:00, traficul rutier în județul Prahova nu este oprit și se circulă în condiții de iarnă pe toată rețeaua de drumuri județene. S-au luat măsuri pentru a asigura siguranța în trafic.  

Potrivit informațiilor furnizate de firmelor responsabile cu curățarea drumurilor, au fost utilizate utilaje cu lama și materiale antiderapante pentru degajarea carosabilului și prevenirea poleiului.

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică de COD GALBEN pentru perioada 27 ianuarie, ora 10:00 - 28 ianuarie, ora 22:00. Vor fi precipitații semnificative sub formă de ploaie și ninsoare, viscol și intensificări ale vântului, care vor depăși 50-60 km/h la rafală. 

Se recomandă evitarea deplasărilor pe timp de viscol și ninsoare, iar dacă este absolut necesar, să se informeze în prealabil dacă drumurile sunt blocate. 

Înainte de plecare, se recomandă verificarea funcționării sistemului de încălzire, a nivelului de combustibil și echiparea autovehiculului pentru condiții de iarnă (anvelope, lanțuri antiderapante, lopată, nisip)", se arată în informarea trimisă de CJ Prahova.

Aeroportul Otopeni: Unele curse au întârzieri

Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă din Bucureşti, traficul aerian se desfăşoară în condiții de iarnă, sâmbătă, dar în parametri normali, conform planului de zbor. 

Aeronavele aterizează şi decolează în siguranţă, transmit reprezentanții Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB).

Potrivit CNAB, nicio cursă nu este anulată din motive meteo.

Cu toate acestea, unele zboruri pot înregistra întârzieri de aproximativ 30 de minute la decolare, determinate de degivrarea aeronavelor, întârzieri care doar punctual pot ajunge sau depăși o oră.

Pistele, platformele și căile de rulare a aeronavelor sunt deschise și operaționale, fiind asigurate condiţiile pentru desfăşurarea operaţiunilor aeriene. Se intervine constant cu utilajele proprii pentru menţinerea suprafeţei de mişcare în condiții bune de operare.

CNAB transmite că vor face toate eforturile necesare pentru derularea în siguranță și securitate a tuturor operațiunilor de pe aeroport.

Informaţii în timp real despre situaţia zborurilor pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti pot fi găsite pe pagina de web www.cnab.ro.

CNAB le recomandă pasagerilor să îşi ia măsurile necesare pentru a se prezenta în timp la aeroport.

Zeci de mașini distruse în București și Ilfov, din cauza fenomenelor meteo

ISU Bucureşti-Ilfov a avut, în ultimele ore, 59 de intervenţii, din cauza fenomenelor meteo periculoase.

Potrivit ISU București - Ilfov, ca urmare a fenomenelor meteo, de vineri, de la ora 10:00 până sâmbătă, la ora 05:00, pe perioada codului galben, au fost gestionate 59 de intervenții.

Dintre intervențiile din timpul avertizării cod galben de vreme rea, 51 au fost în București și opt în Ilfov.

Au fost îndepărtați 49 de copaci, patru elemente de construcție, patru stâlpi, un panou publicitar căzut. De asemenea, o curte a fost inundată.

Totodată, în perioada din cauza fenomenelor meteo, au fost avariate 38 de autoturisme.

×
Subiecte în articol: zapada ninsoare drumuri inchise
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close