Antena 3 CNN Actualitate Primele imagini de la locul în care un tânăr a fost împuşcat şi ucis de poliţişti, în Botoşani

Primele imagini de la locul în care un tânăr a fost împuşcat şi ucis de poliţişti, în Botoşani

Un tânăr în vârstă de 34 de ani a fost împuşcat şi ucis, astăzi, de poliţişti, după o urmărire ca în filme care a început în Iaşi şi s-a terminat în satul Cotu din Botoşani.

Primele imagini de la locul în care un tânăr a fost împuşcat şi ucis de poliţişti, în Botoşani
de Alin Tarnovschi    |    17 Dec 2020   •   13:55

Potrivit unor surse, unul dintre poliţiştii implicaţi în urmărire a tras un întreg încărcător cu pistolul Beretta din dotare. În total, 17 gloanţe au fost trase în timpul urmăririi.

Potrivit primelor informaţii, urmărirea a început în judeţul Iaşi, acolo unde poliţiştii au încercat să îl tragă pe dreapta pe şofer, având suspiciunea că acesta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Bărbat împuşcat mortal de poliţişti după ce a lovit patru maşini de Poliţie, în Botoşani

Bărbat împuşcat de poliţişti în satul Cotu din Botoşani

"La data de 17 decembrie a.c., un echipaj de poliție de pe raza orașului Flămânzi a fost sesizat de polițiști din cadrul IPJ Iași despre faptul că se află în urmărirea unui autoturism, al cărui conducător auto nu a oprit la semnalele acestora si exista posibilitatea să se afle sub influența băuturilor alcoolice, reprezentând astfel un pericol pentru traficul rutier. 

Trei echipaje de poliție aflate în teren, pe raza orașului Flămânzi, au încercat interceptarea autoturismului în trafic, însă conducătorul auto a intenționat să intre în coliziume cu autospecialele, impactul fiind evitat în ultima clipă de către polițiști. 

S-a procedat la urmărirea acestuia, fiind executate focuri de avertisment în plan vertical și ulterior înspre pneurile autoturismului. 

Ca urmare a executării focurilor de armă, conducătorul auto a fost rănit, iar autoturismul a părăsit partea carosabilă intrând într-un șanț, de marginea drumului. 

Polițiștii au acordat conducătorului îngrijiri medicale, solicitând, totodată,  intervenția unei ambulanțe la fața locului.

Cercetările vor fi preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani", se arată într-o informare a IPJ Botoşani.

×
Subiecte în articol: Botoșani impuscat
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close