Nici nu au trecut două luni de la tragedia aviatică din Apuseni şi deja nimeni nu mai vorbeşte despre ceea ce ne-a revoltat pe toţi: cine trebuia să îi găsescă pe pasagerii aeronavei şi de ce nu a făcut-o.
Această nepăsare nu e o excepţie, ci un simptom. Degringolada din Apuseni are zeci de precedente şi, în multe cazuri, a fost vorba despre copii dispăruţi. Micuţi care au murit cu zile, înfometaţi, speriaţi, îngheţaţi, pentru că autorităţile nu au ştiut cum, sau nu au vrut să îi caute.
Carmen Avram prezintă în ediţia de duminică a emisiunii "În premieră" povestea lui Vlăduţ Tudor, un băieţel de 5 ani, care a fost dat dispărut în pădure, iar autorităţile au acţionat cu nepăsare. S-a întâmplat în 2004, însă detaliile acestei drame şochează şi astăzi.
Căutările nu au fost doar scurte şi parcă luate în glumă, ci şi haotice. O demonstrează harta cu care au lucrat anchetatorii. S-au concentrat cu toţii pe aceleaşi locuri, pe care le-au verificat de câteva ori, dar au ocolit tocmai zona în care avea să fie găsit copilul. Pur şi simplu, pentru că nu erau instruiţi pentru astfel de situaţii, cred voluntarii.
"Stătea în picioare şi se juca cu băţul. Apoi dispăruse, am ţâşnit în pădure, alături de fratele meu. Am sunat la Poliţie şi am anunţat că s-a rătăcit un copil în pădure şi am cerut ajutor...Mă duceam spre terapie intensivă. Şi mi-au spus că a murit de frig" rememorează Paula Tudor, mama lui Vlăduţ.
Medicii legişti au "constatat" că micuţul era mort în momentul în care a fost găsit, chiar dacă salvatorii săi spun că era viu şi că a răspuns la manevrele de resuscitare. Totul, pentru a nu plana vreo vină asupra lor, cei care ar fi trebuit să îşi facă meseria.
Dosarul morţii lui Vlăduţ s-a încheiat previzibil: fără vinovaţi. Iar mama lui simte şi astăzi că adevărul a fost îngropat odată cu copilul ei. Pare că în România conştiinţa nu doare pe nimeni. Ne-o arată experienţele de până acum, inclusiv cea recentă, cu avionul din Apuseni.
"Efectivele forţelor de ordine care au participat la căutări au fost extrem de reduse. Au fost 16 poliţişti şi 30 de jandarmi. De fiecare dată merg pe varianta asta. Cât ar putea merge un copil de vârsta lui? E greşit, un copil speriat poate merge la nesfârşit" explică Adriana Oprea, jurnalist, coordonator campanie "Copii dispăruţi".