Antena 3 CNN Actualitate Le-a luat foc blocul chiar în seara de Ajun! Zeci de oameni evacuţi

Le-a luat foc blocul chiar în seara de Ajun! Zeci de oameni evacuţi

Seară teribilă de Ajun pentru locuitorii unui bloc din Turnu Măgurele. 20 de oameni, între care patru copii, au fost evacuați din locuințe, în urma unui incendiu. Din fericire nu au fost înregistrate victime.

Le-a luat foc blocul chiar în seara de Ajun! Zeci de oameni evacuţi
de Georgiana Adam    |    24 Dec 2020   •   21:01

Incendiul a izbucnit într-un bloc de locuințe, de pe strada Chimiei, din Turnu Măgurele, la un apartament situat la etajul al doilea, transmite Mediafax.

Pompierii au constatat că focul se manifesta mocnit într-un dormitor al locuinței, la un pat, tocul unei ferestre și la mai multe materiale textile, cu degajări mari de fum.

„Aproximativ 20 de persoane, locatarii de pe scara blocului, s-au autoevacuat până la sosirea echipajelor de intervenție. Dintre acestea, patru copii, cu vârste cuprinse între 2 și 8 ani, și un adult, de circa 32 de ani, cu atac de panică și ușoară intoxicație cu fum, au fost preluate de către echipajele SAJ Teleorman, au primit primul ajutor și au fost transportate la UPU Alexandria pentru investigații medicale amănunţite”, transmit reprezentanții ISU Teleorman.

Incendiul a fost stins rapid, fără ca flăcările să se extindă la bunurile din celelalte încăperi.

Din primele verificări efectuate, cauza probabilă a incendiului a fost o lumânare aprinsă, uitată de locatar. Apartamentul nu era racordat la instalația electrică a blocului, iar în interiorul acestuia nu se afla nicio persoană la momentul izbucnirii incendiului.

×
Subiecte în articol: incendiu Turnu Măgurele
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close