Antena 3 CNN Actualitate Incendiu la Casa Tineretului din Râmnicu Vâlcea. Pompierii au intervenit cu patru autospeciale

Incendiu la Casa Tineretului din Râmnicu Vâlcea. Pompierii au intervenit cu patru autospeciale

Incendiu la Casa Tineretului din Râmnicu Vâlcea. Pompierii au intervenit cu patru autospeciale
Sursa foto: Foto: INTACT Images
01 Apr 2012   •   13:56

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă seară, la Casa Tineretului din municipiul Râmnicu Vâlcea, iar pompierii au intervenit cu patru autospeciale, cauza probabilă a flăcărilor fiind un scurtcircuit la un cablu de alimentare cu energie electrică, conform Mediafax.
   
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, cpt.Cătălin Popescu, pompierii militari au intervenit pentru stingerea focului cu patru autospeciale şi cu o ambulanţă SMURD.
   
"Focul a izbucnit la etajul al treilea al Casei Tineretului din Râmnicu Vâlcea. Până la stingerea incendiului s-au distrus elemente de mobilier, ferestre şi electronice dintr-un birou şi instalaţia electrică de la acel nivel. S-au degradat elemente despărţitoare ale spaţiilor de la acel etaj. Au intervenit patru autospeciale şi o ambulantă", a spus Popescu.
   
Potrivit sursei citate, cauza probabilă a flăcărilor ar fi un scurtcircuit la un cablu de alimentare cu energie electrică.
   
Incendiul a fost stins după o intervenţie de aproximativ 20 de minute, iar valoarea pagubelor este în curs de evaluare.

×
Parteneri
Se bagă pensiile pe card! S-a aflat exact data la care se vor vira banii
x close