Antena 3 CNN Actualitate Încă un mort în urma incendiului de la Matei Balș! Bilanțul crește la 8

Încă un mort în urma incendiului de la Matei Balș! Bilanțul crește la 8

Un alt pacient rănit în incendiul de la Institutul Matei Balş a murit, astăzi, la trei zile de la tragedie. Pacientul, bolnav de COVID-19, a fost transferat după incendiu la un alt spital, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa.

Încă un mort în urma incendiului de la Matei Balș! Bilanțul crește la 8
Sursa foto: hepta
de Laura Dinu    |    01 Feb 2021   •   11:41

Este vorba despre un bărbat, în vârstă de 87 de ani, infectat cu SARS-CoV-2, internat în corpul în care a avut loc incendiul vineri dimineață.

Rămâne de văzut dacă decesul bărbatului are legătură cu incendiul izbucnit în pavilionul 5.

Anchetatorii continuă să adune informații, probe și documente care urmează a fi analizate cu privire la cauza incendiului. 

Până astăzi, bilanţul incendiului de la spital a ajuns la opt morţi.

Medicii legişti au stabilit cauzele morţii victimelor incendiului de la Institutul Matei Balş

Medicii legişti au terminat necropsiile primelor cinci victime ale incendiului de la Institutul Matei Balş din Bucureşti.

Patru oameni au fost găsiţi fără viaţă, carbonizaţi, în salonul în care a izbucnit incendiul sau în apropierea acestuia, iar alţi doi au murit câteva ore mai târziu, la spitalele din Bucureşti unde fuseseră transferaţi.

Cei patru pacienţi carbonizaţi au fost găsiţi de pompieri pe holul principal, între paturile din salon, pe balconul salonului şi în baia salonului. A șaptea victimă a decedat două zile mai târziu, la spitalul unde fusese tranferată. 

Incendiul a izbucnit într-un salon, în jurul orei 05.00, pe data de 29 ianuarie 2021, iar momentul izbucnirii incendiului a fost filmat de o cameră de supraveghere.

Incendiul, care ar fi izbucnit din cauza unui scurtcircuit la sistemul electric, ar fi fost urmat de exploziile a două butelii de oxigen.

Ce au descoperit medicii legişti la victimele incendiului de la Institutul Matei Balş

Potrivit rezultatelor preliminare ale necropsiilor efectuate de medicii legişti, cauzele morţii în cazul primelor cinci victime sunt următoarele:

- bărbat cu arsuri puternice pe 100% din suprafaţa corpului şi pe căile respiratorii;

- femeie cu arsuri şi intoxicaţie cu monoxid de carbon;

- bărbat cu arsuri de căi respiratorii şi intoxicaţie cu monoxid de carbon;

- bărbat cu arsuri puternice pe toată suprafaţa corpului;

- femeie intoxicată cu monoxid de carbon şi expunere la căldură emanată.

 

×
Subiecte în articol: incendiu matei balș
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close