Antena 3 CNN Actualitate Income Magazine: Începe marea peticeală pe drumurile din România

Income Magazine: Începe marea peticeală pe drumurile din România

2 minute de citit Publicat la 13:21 23 Mai 2015 Modificat la 13:21 23 Mai 2015
drumuri.jpg
Adrian Măniuţiu a început ediţia de astăzi a emisiunii "Income Magazine", cu câteva informaţii culese de pe drumurile noastre.

Cu toţii suntem conştienţi că ne chinuim să depăşim statutul de codaşi la capitolul drumuri şi autostrăzi, dar se pare că în această grabă, treaba nu se face cum trebuie.

Asfaltul abia turnat pe lotul al treilea al autostrăzii Sibiu-Orăştie este plin de denivelări şi şanţuri adânci de aproape un metru din cauza alunecărilor de teren apărute în ultimele zile. Se circulă pe o singură bandă, iar şoferii se plâng că îşi distrug maşinile din cauza gropilor.

Acum, Compania de Drumuri ne-a anuntat printr-un stufos comunicat de presă, marea reabilitare a drumurilor. Cheltuielile sunt de aproximativ 70 milioane euro.

Dar ce spuneţi de un studiu de fezabilitate care costă 5 milioane de euro. Atat costă studiul pentru Autostrada Târgu Mureş - Ditrău, autostradă ce va fi construită după anul 2020. Sau...după cum ne-am obişnuit deja...cine ştie când. Dar banii pentru studiu probabil că o să-i cheltuim acum... şi poate expiră până atunci!

Autostrada Sibiu-Orăştie este plin de gropi adânci pe o porţiune de mai bine de o sută de metri. Asfaltul abia turnat ca să acopere nişte fisuri mai vechi a luat-o la vale.

Constructorul promite că va repara drumul în cel mai scurt timp. Înainte de toate, vrea să consolideze zona şi să împiedice alte alunecări de teren. Refacerea drumului înseamnă însă închiderea totală a traficului pe aproximativ 250 de metri pentru cel puţin două luni.

Dar ar trebui să vă obişnuiţi cu porţiuni de drumuri închise pentru reparaţii în toată ţara. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunţă începerea lucrărilor de reparaţii şi mentenanţă pe anumite drumuri şi poduri, din această lună şi până în iulie, pentru care va cheltui aproape 70 milioane euro. De asemenea, (INTRA CARTON) CNADNR se laudă cu mai multe lucrări aflate deja în execuţie, cum ar fi lucrările la Centura Capitalei, diferite porţiuni de pe Drumul Naţional 54 Turnu Magurele-Caracel, DN28A Targu Frumos-Paşcani, DN22 Ramnicu Sarat-Braila şi DN 39 ce leagă Constanţa de Mangalia. Şi asta nu e tot. Se pare că vor fi reparate mai multe poduri şi podeţe, şi vor fi refăcute mai multe terasamente.

La asemenea veşti, nu putem decât să sperăm că România se va ridica în curând la nivelul ţărilor din Uniune, la capitolul drumuri. Poate atunci, nici povare celor mai scumpi carburanţi din Uniune va fi mai uşor de suportat de către români.


×
Parteneri
x close