Antena 3 CNN Actualitate Inculpat reținut de DIICOT pentru infracțiuni de terorism. Promova materialele unei organizații din Orientul Mijlociu

Inculpat reținut de DIICOT pentru infracțiuni de terorism. Promova materialele unei organizații din Orientul Mijlociu

Un inculpat a fost reținut de procurorii DIICOT pentru infracțiuni de terorism. Acesta ar fi accesat și promovat materiale de propagandă ale unei rorganizații teroriste din Orientul Mijlociu.

de Mia Lungu    |    24 Noi 2022   •   16:58

Potrivit DIICOT, inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de promovarea unui mesaj prin propagandă săvârşită prin orice mijloace, în public, cu intenţia de a instiga la săvârşirea unui act de terorism și accesarea în mod repetat de materiale de propagandă teroristă, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicaţii electronice, precum şi deţinerea de astfel de materiale, în scopul însuşirii ideologiei teroriste, ca parte a unui proces de radicalizare, ambele comise în stare de recidivă postcondamnatorie, atrasă de o condamnare pentru același gen de fapte.

Procurorii arată că inculpatul, aflat într-o fază avansată a procesului de autoradicalizare, a accesat şi promovat în mod sistematic, prin intermediul sistemelor informatice, materiale de propagandă teroristă, specifică unei organizaţii teroriste activă în Orientul Mijlociu.

În acestea erau prezentate scene de luptă şi antrenamente ale membrilor acestei organizații, precum şi imagini cu luptători ai acesteia.

De asemenea, prin intermediul conturilor deschise pe platformele de socializare și aplicaţiile de mesagerie, inculpatul a promovat însemnele și activitățile întreprinse de organizaţia teroristă activă în Orientul Mijlociu, precum și ideologia acesteia.

Polițiștii și procurorii au făcut miercuri o percheziție la locuința inculpatului, fiind identificate obiecte de interes în cauză, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Acesta a fost reținut și va prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

 

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close