Antena 3 CNN Actualitate Inedit Solista ABBA, declarație neașteptată după ce albumul Voyage cucerește topurile: "Nu fiți așa siguri că s-a sfârșit!"

Solista ABBA, declarație neașteptată după ce albumul Voyage cucerește topurile: "Nu fiți așa siguri că s-a sfârșit!"

Cântăreața formației suedeze ABBA, Anni-Frid Lyngstad a acordat primul său interviu după ce grupul s-a reunit pentru un nou album, primul în ultimii 40 de ani.

Solista ABBA, declarație neașteptată după ce albumul Voyage cucerește topurile: "Nu fiți așa siguri că s-a sfârșit!"
Sursa foto: hepta
de Adrian Iclozan    |    11 Noi 2021   •   16:01

"Am învățat să nu spun niciodată 'niciodată'", a declarat Lyngstad pentru BBC, într-o discuție despre proiectele viitoare.

Ea a povestit despre senzația pe care a avut-o când a reintrat în studio pentru înregistrări cu cealaltă cântăreață ABBA, Agnetha Fältskog: "Parcă ne-am fi întors acasă din nou, distrându-ne, eu și surioara mea".

Noile cântece lansate de ABBA au fost întâmpinate cu opinii pro și contra, însă albumul urmează să ajungă vineri pe primul loc în Marea Britanie.

"Desigur, suntem încântați, pentru că, de fapt, nu aveam așteptări. Întotdeauna ești un pic neliniștit atunci când lansezi ceva nou.

Dar dacă e să compar cu felul în care era acum 40 de ani, este un pic diferit, pentru că, personal, nu iau lucrurile în serios pe cât o făceam înainte, când eram mai tânără și aceste lucruri însemnau atât de mult.

Cum spunea și Benny (Andersson) într-un interviu anterior, noi nu trebuie să dovedim nimic. Așa că l-am făcut (albumul) doar pentru amuzamentul pe care ni l-a oferit.

Și acesta este, de fapt, o senzație bună. Iar când oamenilor le place, așa cum se pare că se întâmplă, atunci, bineînțeles, este minunat", a comentat Anni-Frid Lyngstad.

Benny Anderson: Nu vreau încă un album ABBA, dar nu sunt singur în grup

Compozitorul Benny Anderson spunea, săptămâna trecută, că "Voyage" (albumul, n.r.) va fi "cântecul de lebădă" al trupei.

"Am spus: Asta este, nu vreau să fac încă un album ABBA. Dar nu sunt singur în grup, suntem patru. Dacă ceilalți îmi 'forțează' mâna, s-ar putea să mă răzgândesc", a recunoscut el.

Bjorn Ulvaeus s-a declarat de acord cu Anderson: "Cred că este actul nostru de adio".

Cei doi compozitori arată că, dacă e să le 'forțeze mâna' cineva, sarcina cade pe solistele Lyngstad and Fältskog.

Lyngstad, care s-a declarat surprinsă că Anderson și Ulvaeus au spus că "Voyage" este sfârșitul ABBA, nu exclude posibilitatea ca grupul să continue.

"Am s-o spun din nou: nu se știe niciodată. Așa că, nu fiți prea siguri (de sfârșitul ABBA)", a concluzionat ea.

Fotomontaj: Anni-Frid Lyngstad (stânga) și avatarul său mai tânăr, proiectat pe scenă (dreapta)

×
Subiecte în articol: Agnetha Fältskog abba
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close